Anul de graţie 2013. Primele ore ale dimineţii în care aş mai lenevi un pic, pentru că azi îmi permit. “Tu, nebuno!” şi o bufnitură deasupra capului îmi saltă somnul. Nu sunt eu nebuna, realizez ascultând fără să vreau continuarea. “Trei ori şapte plus doi! Tu nu vezi? Ce ţi-am zis? Şterge-l. Rupe foaia! Încă odată, tu, proasta dracului”…răcneşte ca ieşită din minţi o voce de femeie. Judecând după smiorcăielile fetei o fi incasat şi câteva scatoalce. După câteva minute de linişte, uşi trântite se aud paşi grăbiţi coborând scările. Începe o nouă zi de şcoală. Biata copilă! Aseară târziu a fost alintată la fel, după câteva ore de somn a mai primit o porţie, urmează patru ore de şcoală. Îşi va primi porţia de alint şi acolo, mai mult ca sigur! Ce o fi înţeles din urletele demenţiale ale celei care îi “explica” ordinea efectuării operaţiunilor aritmetice, nu ştiu! N-a priceput-o nici la şcoală din moment ce n-o executase corect şi nici după urlete nu avea cum să înţeleagă, aşa că o porţie de muştruluială o aşteaptă şi la ore! Şi cercul se va închide la verificarea din seara aceasta! Copiii au dreptul la educaţie!

Copiii au dreptul la cădura din sânul familiei

Duminică dimineaţa, bărbatul fără chip cere telecomanda. Îl ştiu doar după voce, din fericire lipseşte mult din apartamentul de dincolo de zidul subţire de beton. Telecomanda nu vine şi omul se enervează. Se exprimă “cărnos”. Începe să-şi ridice tonul ca în cele din urmă răcnetul să -i se înece într-un acces de tuse. Cu ochii minţii îl urmărsec cum se duce după telecomandă, revine cu copilul pe care l-a trezit şi vrea desene, iar nevastă-sa îi cheamă probabil la masă. Nu durează mult acalmia şi nemulţumitul, pe un ton de parcă ar striga vecinului de peste gard, vociferează. Copilul plânge şi mai tare, omul urlă “în casa mea fac ce vreau” , nevasta bombăne şi vecinii imploră divinitatea ca să-i dea odată cineva medicamentele!

Convenţia a fost adoptată
“Omenirea este datoare să ofere copiilor ce este mai bun din ce are de oferit” sta scris în prologul “Declaraţiei Drepturilor Copiilor” emisă în 20 noiembrie 1959, dată ce avea să devină “Ziua Universală a Drepturilor Copiilor”. Peste trei decenii recomandările declaraţiei au devenit legi obligatorii pentru ţările membre ONU, prin Convenţia adoptată în 30 noiembrie 1989.
România s-a angajat să pună în practică prevederile Convenţiei şi să militeze pentru schimbarea mentalităţilor. Numai că e greu la deal cu boii mici!