Etichete

, , , ,


piggonewildPoliţişti din cadrul Compartimentului Furturi din Societăţi Comerciale – Poliţia municipiului Târgu Mureş, au identificat în urmă cu două zile doi suspecţi, de 19 şi 24 ani, primul din localitatea Brădeşti, judeţul Harghita şi al doilea domiciliat în Târgu Mureş.Cei doi sunt suspectaţi de furtul săvârşit în noaptea de 15/16.11.2013, dintr-o unitate medicală, din municipiu, de unde au fost sustrase 5 laptopuri.
Cei doi sunt cercetaţi sub aspectul întrunirii elementelor constitutive ale infracţiunii de furt calificat.
Poliţist în timpul liber
Ofiţerul de serviciu de la Poliţia municipiului a fost sesizat de către un bărbat, de 75 ani, tot în urmă cu douăp zile, că pe Bulevardul 1 Decembrie 1918, din Târgu Mureş, i-a fost smulsă borseta în care avea documentele personale şi suma de 600 lei.
În momentul săvârşirii infracţiunii, la faţa locului, se afla şi un poliţist din cadrul Biroului de Ordine Publică, care era în afara orelor de program şi a recunoscut două persoane suspecte în mai multe fapte penale, care alergau pe str. Apicultorilor, motiv pentru care a procedat la urmărirea acestora, reuşind să-l reţină pe unul dintre ei – un tânăr, de 26 ani, din localitate.
În urma activităţilor desfăşurate de către Biroul de Investigaţii Criminale şi agenţii de siguranţă publică a fost reţinut şi identificat şi cel de-al doilea suspect – un minor, de 14 ani, din oraş.
Persoana vătămată nu a suferit leziuni corporale iar prejudiciul cauzat i-a fost restituit în totalitate.
Cercetările vor fi continuate de către poliţişti, sub aspectul întrunirii elementelor constitutive ale infracţiunilor de tâlhărie şi complicitate la tâlhărie, cu învinuitul, de 26 ani, în stare de reţinere pentru o perioadă de 24 de ore.
Unii fură animale!
Ofiţerul de Serviciu din cadrul Poliţiei municipiului a fost sesizat de un bărbat, din comuna Râciu, că în noaptea de 19/20.11.2013, autori necunoscuţi i-au sustras un porc, de 150 kg, de pe un teren de lângă casă.
La faţa locului echipa operativă formată din poliţişti din Râciu au constatat că terenul de pe care a fost comis furtul era într-o zonă izolată, lipsită de supraveghere, fapt ce a facilitat săvârşirea infracţiunii. În urma cercetărilor desfăşurate, poliţiştii au identificat trei suspecţi, cu vârste cuprinse între 16 şi 30 ani, domiciliaţi în localitatea Ulieş, judeţul Mureş. Cei trei învinuiţi, după comiterea furtului, au transportat animalul în localitatea Sînpetru de Cîmpie, unde l-au vândut pentru 700 de lei. Prejudiciul cauzat a fost recuperat în totalitate şi restituit persoanei vătămate.Cercetările vor fi continuate de către poliţişti, sub aspectul întrunirii elementelor constitutive ale infracţiunii de furt calificat, cu doi dintre învinuiţi, în stare de reţinere pentru o perioadă de 24 de ore.

Hoţ identificat, tâlhar arestat şi accident rutier
Un bărbat, de 30 ani, din Luduş, în timp ce conducea un autoturism, în 20 noiembrie 2013, pe fondul consumului de alcool (0,67 mg/l), într-o curbă periculoasă, a pierdut controlul maşinii şi a intrat în gardul unui imobil pe str. 1 Mai.
În urma accidentului conducătorul autoturismului şi un pasager din auto au fost răniţi uşor.