Am rămas singură în salon. „Mare minune! Singurică? Singurică?Rar se întâmplă aşa ceva!”comentează pe rând infirmiere, asistente, medic de gardă, după aceeaşi constatare făcută şi de aparţinătorii mei.Nu mă întreabă decât cu o jumătate de gură dacă n-o să-mi fie frică, ştiind că îmi vor veni în minte toate scenele din filmele de acţiune în care pacientul imobilizat la pat e furat sau injectat cu o substanţă necunoscută. Mai lipsea poliţistul de la uşă…Am cerut să închidă uşa, spre deosebire de nopţile în care aveam casa plină. Îmi lipseau vocile şi nu m-ar fi supărat nici sforăiturile lor mai tare decât ţipetele bărbatului care nu suporta să fie lăsat singur.Am aţipit pe zumzetul povestitorilor de pe hol, m-am trezit pe la miezul nopţii crezând că e dimineaţă…Graţie tehnicii am ascultat radio, m-am uitat la mesaje şi am încercat să urmăresc videoclipul ce mă obseda de ceva vreme, toate pe telefon! Dimineaţa la prima oră mi-am făcut toaleta obişnuită cu batistele umede din dotare şi am jubilat în secret când primul emisar al spitalului a dat năvală în salon, aprinzând lumina şi strigând din toţi plămânii: Bună dimineaţa!S-a mirat că eram singură, a spălat pe jos, apoi a venit cineva şi a schimbat lenjeria de pe paturile libere, lăsând nişte scame pe jos. O altă doamnă înarmată cu o perie a venit să strângă scamele.”E cineva care nu poate merge la masă în afară de dumneavoastră?”, s-a uitat prin salon, m-a bifat ca şi în zilele trecute şi mi-a urat o zi bună. A venit infirmierea să scoată oliţa de sub mine, după ce am asigurat-o că m-am spălat.O doamnă grăbită a luat coşul de sub chiuvetă cu bine cunoscuta-i mişcare scurtă, alta a golit coşul cu resturile de fiole şi bucăţi de vată, o alta a şters oglinda ocolind cu dibăcie flaconul de gel de duş de pe poliţă, apoi a trecut cârpa şi peste chiuvetă. Aceeaşi sau alta a şters dulapul pe care l-am descoperit recent, uşa salonului şi clanţa. Afară era o ceaţă ca pe vremea lui Ştefan cel Mare şi Sfânt pe când se lupta cu turcii pe la Vaslui, dar o echipă de femei pline de zel au deschis larg geamurile şi şi-au găsit de lucru cu ele. Auzeam că ar avea nevoie de nu ştiu ce soluţie, dar dacă trebe’ trebe’, bănuiesc că le-au şters cum au putut.Dimineaţa pe răcoare… A venit o asistentă să-mi ia tensiunea, apoi temperatura, când am crezut că asta a fost tot, a instalat şi perfuzia, nu înainte de a-mi lua sânge pentru analize. Am aţipit, aşa păţesc cei care nu dorm noaptea, dar m-au trezit zgomotul farfuriei pe noptieră şi vocea care se înteresa dacă vreau ceai amar sau lapte? Nu am vrut lapte ca să evit cufureala, de care s-au plâns vocile cu o zi-două în urmă.Sunt în formă, trag noptiera mai aproape de mine şi ajung la farfuria cu micul dejun: o felie generoasă de şuncă, o linguriţă de brânză de vaci şi un cubuleţ de unt şi pâine de secară. Boierie, regim dietetic pentru diabetici. La prânz aflu că din fericire nu am diabet!Totuşi va trebui să ţin regim, fără sare şi fără grăsimi.Colesterolul…Ciugulesc de pe farfurie spre mulţumirea celei care vine să mă ajute, dar nu-i mai rămâne decât să scoată farfuria. Îmi iau şi pastilele şi mai primesc o doză de felicitări şi de la asistenta care vine să verifice legătura de sticluţe cu „D P S”. Şi moţăi având grijă de branula de pe mâna stângă de data asta, când se deschide uşa salonului şi intră un munte de femeie însoţită de o tânără cărând un imens bagaj de rafie după ea. Se cercetează cu maximă seriozitate tot salonul. Femeia în faţă, fata după ea, călcând pe rând peste picioarele stativului cu perfuziile mele. Femeia e indecisă, de parcă şi-ar alege un apartament în care să locuiască o viaţă nu un pat de spital.În cele din urmă se decide asupra patului unde a stat Vocea 1 mai ieri.Îi spun că va primi şi un cearceaf, doar că mi l-au dat mie…stare de necesitate. A înţeles şi a început despachetarea.
_ va urma_