La ce sunt bune unele ştiri dacă nu la a-mi trezi amintiri din vremuri de mult uitate!De pildă aceasta: „In fiecare an, la 1 februarie, militarii armatei romane sarbatoresc Ziua Intendentei Militare. Intrega armata romana, aniversează 153 de ani de la infiintarea intendentei militare, la 1 februarie 1861, cand prin Inaltul Ordin de zi nr. 29, al Domnitorului Alexandru Ioan Cuza s-au pus bazele intendentei militare. Dupa cum se stie, Intendenta Militara reprezinta serviciul din cadrul fortelor armate care asigura aprovizionarea trupelor cu hrana si echipament.”, am citat din Salut Trecut. Şi mi-am adus aminte de…
„M-am încorporat la Cluj. Aveam 22-23 de ani şi eram pe post bucătar. Într-o zi, plutonierul, responsabil cu aprovizionarea, care era şi şoferul camionului, m-a luat cu el să mergem după alimente. M-am mai dus şi altădată, numai că acum omul a zăbovit mai mult decât de obicei. În străduţa îngustă pe o parte a drumului era o căruţă fără vizitiu, iar pe partea cealaltă era un automobil nemţesc. Vine neamţul, un colonel, şi-mi zice ceva cu”zuruck”. Şofer n-aveam, aşa că m-am băgat la volan şi am încercat să-i fac loc neamţului. În loc să dau înapoi, am băgat în viteză. Calul s-a speriat de camion, a început să sară, eu m-am speriat de cal şi de colonel, aşa că am tras de volan şi i-am turtit maşina colonelului de toată frumuseţea. Halt, Kruţifix, Kamerad,Shnell şi Kriegsgericht, asta nici nu ştiam ce înseamnă, răcnea colonelul gesticulând cu pistolul în mână! Am reuşit să opresc bolidul şi în timp ce coboram din cabină mă gândeam cum să dispar de aici, cât mai repede. La zgomot a ieşit şi plutonierul, s-a strâns lumea ca la urs, unul îmi făcea semn: „vezi Feleacul?”, vrând să-mi dea de înţeles să fug, că mă omoară neamţul. Aş fi fugit eu, dar nu era o săptămână de când frate-miu evadase din armată, ce era să fac? M-am dus la colonel, nu prea înţelegeam eu ce spune, dar era clar că e scos din minţi şi tare ar vrea să mă împuşte. L-a reţinut totuşi camarederia, bănuiesc, că în cele din urmă s-a găsit un interpret şi am ajuns la înţelegere. Ca să scap de Curtea Marţială (Kriegsgericht)m-am angajat să-i repar maşina, s-o fac ca nouă! Apoi de atunci, mie nu-mi trebuie maşină! Arz-o focul de maşină!”, a spus zâmbind unei imagini din trecut. Apoi a mai spus o poveste…

(s-a întâmplat în 1942-43,după Diktatul de la Viena. Astfel se explică neamţul în ecuaţie.)

Ilustrata, din 1942, preluata de pe blogul „kepeslapok”.