Nu sunt împotriva progresului, dar uneori trebuie să fiu Gică Contra! De pildă povestea cu minunatul card de sănătate! Cu cea mai mare bunăvoinţă nu-i văd rostul! S-au grăbit unii chiar să-mi-l deseneze, dar a fost în zadar! Nu-i văd utilitatea și pace!
Și câte taste s-au tocit pe acest subiect! Câte zeci de articole s-au scris, câte comunicate s-au dat și câte termene au fost anunțate ca să nu poată fi respectat niciunul! Au căzut și capete „ încoronate” ale sistemului, dar tot mai e mult până departe!
Cardul de sănătate anunţat ca fiind unul cu cip încorporat ce va conţine tot istoricul pacientului, date absolut importante în cazul în care omul ajunge pe mâna altui medic decât cel de familie. Ar fi trebuit să conţină şi decizia cetăţeanului (autentificată de un notar public), despre a deveni sau nu donor de organe în cazul în care ar ajunge în moarte clinică. Acest DRAC (card) huiduit de clerici, respins de unii din motive de crez sau pur şi simplu, este plimbat de la CNAS via Poşta Română la CAS-urile de judeţ. Pacienţii care nu au primit cardul de sănătate, (adică dovada), pot cere o adeverinţă de la CAS (Casa de Asigurări de Sănătate) cum că sunt asiguraţi. Adverinţa fiind valabilă 3 luni de zile, evident că va trebui reînnoită. Unde ? La CAS…Deci evidenţa de la CAS va funcţiona paralel cu cardul, cu vechiul SIUI şi cu noua invenţie al cine ştie cui, că doar nu se va opri aici inventivitatea românului! Vă mai aduceţi aminte de carnetul acela mic albastru de asigurat? Întreb doar!
Da, am primit cardul, l-am activat şi nu m-am dus cu el la bancomat ca să scot banii de pe el, (deşi a mâncat destui din buget). Am cardul inscripţionat cu o grămadă de coduri, dar nu destule ca să nu mi se ceară şi cartea de identitate la farmacie pe lângă reţeta electronică (!), evident, tipărită pe hârtie! Şi nu mă ajută nici la eliminarea decalajului între zilele de prescripţie a medicamentelor, decalaj ce creşte de la o lună la alta! Şi atunci, cui bono?!
Sau şi mai simplu: Cetăţeanul care se află în evidenţa unui medic de familie este un pacient asigurat. Iar dacă e unul sub 18 ani, acela nu are nevoie de asigurare sau de card. Dacă păţeşte „nasoale”, iar nu i se cere cardul, fiind vorba de urgenţă, iar dacă e neasigurat, tot beneficiază de pachetul minimal, că doar nu va fi lăsat să moară ca domnul Lăzărescu! Şi dacă din anumite motive nu a primit cardul, CAS îi dă o adeverinţă! Aţi prins ideea? Necuratul e în card! Părerea mea!
Erika MĂRGINEAN
Emiterea si distribuirea cardului a fost doar primul pas (dintr-un lung sir, ce urmeaza). Evident ca, in acest moment, nu-i vedem utilitatea. Pe masura ce vor fi dezvoltate si interconectate aplicatiile suport, atunci lucrurile se vor schimba; spre ex.: la medicul de familie (sau la medicul specialist) reteta dvs. nu va mai fi imprimata pe hartie si simpla prezentare a cardului la un farmacist va fi destul lucru pentru ca reteta sa va fie eliberata (in conformitate cu datele din sistem)…
Etapizarea nu putea fi ocolita. In plus beneficiarii trebuiesc educati treptat; e mult de munca la capitolul acesta…Aveti un exemplu bun la Cernavoda, cu plata taxei de pod prin SMS.
Înţeleg, dar îmi păstrez opinia …până la proba contrară!:))