Dorin Negrea specialit in marketing si business.jpgÎn răcoarea biroului minimalist mobilat, stăm de vorbă cu tânărul antreprenor, Dorin Negrea. Dincolo de geamul termopan e zgomotul obişnuit al marelui bulevard, înăuntru se aude o voce hotărâtă: „Nu sunt perfect, dar ce fac, încerc să fac bine”. Mă serveşte cu un pahar de apă şi mă întreabă ce m-ar interesa, apoi îşi dă drumul. La cei 27 de ani ai săi, împliniţi zilele trecute, tânărul povesteşte cu nonşalanţă despre greutăţile prin care a trecut. De parcă ar fi fost vorba de altcineva.

Copii, haideţi la masă!

 Ne întoarcem în timp, cu mulţi ani în urmă. În familia de intelectuali, tatăl logoped, mama contabilă, ceva n-a mai mers. După divorţ mama a lucrat cât pentru doi, prost plătită, când n-a mai putut răbda, a ales calea străinătăţii, în speranţa că muncind afară îşi va putea ajuta copiii. Cei doi băieţi, la vârsta adolescenţei, când ar fi avut mai multă nevoie de sfatul şi grija părintească, s-au trezit singuri acasă! Nu s-au plâns nimănui şi puţini ştiau că atunci când ceilalţi erau chemaţi: „Copii, haideţi la masă”, ei poate nu aveau nici pâine în casă!

Nevoia te învaţă

 Rămaşi singuri, cei doi adolescenţi au învăţat să se gospodărească. De la curăţenie până la plata taxelor, totul trebuia învăţat. Şi nu s-au lăsat de şcoală. „Am terminat la Liceul Pedagogic, la secţia filologie, în 2008, apoi am mers la Universitatea Babeş-Bolyai din  Cluj-Napoca. Întotdeauna am fost atras de geografie. Visul meu era să fac turism. În perioada aceea m-au mai ajutat mătuşa şi tata, dar nu mi-am permis să urmez facultatea la taxe. Am învăţat…”, îşi aminteşte Dorin.

Din 500 de studenţi, nici 20%

Premiul pentru activiate La facultate erau două categorii de studenţi. Tocilari şi non-tocilari. Cei de bani gata, care aveau un buget de câteva zeci de milioane pe lună şi ceilalţi, care se descurcau mai greu. Decanul a zis că, din cei 500 nu vor termina poate nici 20% facultatea. Studenţii au râs, nevenindu-le să creadă, dar în cele din urmă aşa a fost. Puţini am fost cei care am terminat cu acte în regulă. „Toţi profesorii aveau super specializare, decani peste decani, dar dacă îi întrebai ceva te expediau, „lasă-mă-n pace, acum n-am timp”. Alţii în schimb erau de treabă. Te ajutau. Majoritatea aveau lucrări peste lucrări ştiinţifice, dar dacă te uitai pe bibliografie, toţi luau unul de la altul citate, de nu mai ştiai care e originalul”, se amuză acum tânărul.

Căminul 16

547192_456024687762789_82071436_n După primul an jumate cât a stat în chirie, a prins loc în cămin, „pe bune” cum se spune, fără a da şpagă. Cei care au studiat la UBB Cluj ştiu cât de greu se obţin locurile la cămin şi cunosc şi ce înseamnă „Căminul 16, la Haşdeu”. Toată lumea a auzit de căminul rău-famat. „Pe vremea mea trei studenţi s-au sinucis. După câte am înţeles din cauza nereuşitelor. S-au decepţionat. Să faci faţă la trei facultăţi…”. O fi fost şi alte motive, dar nu intrăm în detalii. „Era gălăgie în cămin, cinci într-o cameră, nu se putea învăţa. Făceam curăţenie cu rândul, am avut coleg care nu ştia nici măcar cum se foloseşte mopul. S-a scuzat că a murit maică-sa, de aceea nu ştie nimic din treburile gospodăreşti. I-am zis că tocmai de aceea ar fi trebuit să înveţe”, face o paranteză tânărul, ca unul care nu avea secrete în ale treburilor casnice.

Un ban cinstit

 De dimineaţă până seara avea timpul împărţit la secundă. „În sesiune făceam naveta. Veneam la Tîrgu Mureş, învăţam, mă duceam la examen, veneam înapoi la Tîrgu Mureş”, povesteşte Dorin. În perioada aceea a început să se ocupe de extensii de păr. „Mergeam de la salon de coafură la salon şi scoteam 30 de lei pe un set vândut. Dacă vindeam mai mult, primeam şi bonusuri. Aveam autobus gratuit… am muncit din greu, dar aveam un ban în buzunar”, îşi aminteşte de perioada clujeană.

Gaudeamus igitur, 2011

 

12247113_560274464145731_8934048106848241839_nDupă terminarea facultăţii s-a întors în Tîrgu Mureş. „Am auzit că ar fi un loc de muncă la o firmă importantă din oraş. Mi-am zis că mă duc doar dacă într-adevăr e nevoie de mine. Am dat un examen greu, de cinci ore, după care m-au angajat. Eram SEO specalist, blogger, făceam de toate. Am ajuns la programare, design, marketing. Am învăţat multe lucruri. Nu aşteptam să vină să-mi spună ce să fac, căutam. După ce veneam acasă lucram pentru clienţi gratis, până noaptea târziu. Dimineaţa o luam de la capăt. Îmi plăcea în faţa calculatorului:  uite dacă apăs tasta aia se face aşa, dacă apăs alta, chestia aia, chestia aia şi efectiv învăţam, descopeream. Hai să facem şi chestia aia: wao! Şi tot aşa”, povesteşte Dorin Negrea cum a ajuns să cunoască tainele programării.

Nu e totul chiar atât de roz

 Treaba mergea destul de bine la firma cea mare, dar nu era ceea ce ar fi visat. „Eram mercenar”. Văzându-i nemulţumirea i s-a mai dat şi o mărire de salariu. Practic făcea de toate, până când şi-a dat seama că următoarea treaptă ierarhică nu comunică mai departe, ba îl şi boicotează. Dacă ar fi fost o fire delăsătoare s-ar fi putut complace în situaţie mult şi bine, dar el voia să avanseze, să se dezvolte. Ştia că poate mai mult. „Eu ceream taskuri şi le făceam”, spune Dorin, recunoscând că a învăţat foarte multe căutând de unul singur ce ar putea să mai facă pentru firmă.

Încă o palmă de la viaţă

 

Explicaţii de businessÎn această perioadă a primit încurajări că ar fi un loc de muncă foarte bine plătit unde ar avea multe de învăţat, dar ar trebui să-şi lase vechiul job. A investit timp şi mulţi bani în cărţi, manuale, cursuri, pregătire şi înarmat cu răbdarea ce după un an începea să scadă, a aşteptat că poate  – poate va primi răspunsul la CV-ul depus. N-a fost să fie. „Acum nu regret că s-a întâmplat aşa. Am învăţat foarte multe, ar fi fost vorba de o firmă foarte mare, nu dau nume, dar de atunci industria respectivă din cauza situaţiei politice mondiale stagnează, au fost concedieri, nu-mi pare rău că nu m-am dus acolo, deşi am investit o grămadă de bani şi energie”, povesteşte Dorin despre întâmplarea descrisă de el, ca fiind o nouă „palmă de la viaţă”.

Am lăsat loc de bună ziua!

 

Lucrând în continuare la firma unde ajunsese un „totum factum”, dar nemulţumit de rezultat, şi-a anunţat intenţia de a o părăsi. Atunci au ieşit la iveală nişte lucruri necurate, iar şeful cel mare şi-a ieşit din minţi. A urlat, l-a bruscat, după ce nu s-a lăsat înduplecat nici la o nouă ofertă de mărire de salariu. „M-a strâns de mână, ieşit din minţi, urla pur şi simplu şi înjura, i-am zis doar „Mulţumesc frumos, o zi bună!” Nu mi-am ridicat nici măcar vocea. Apoi şi-a cerut scuze că s-a enervat. N-am mai zis nimic. Şi am plecat. Nu prea se bucură, dar mă salută cu jumătate de gură totuşi când ne vedem”, explică Dorin cum şi-a lăsat el loc de bună ziua. În ziua aceea a încheiat cu ei totul.

Primul contract semnat

 

În timp ce aştepta răspunsul la CV-ul depus, a avut o revelaţie. Degeaba povesteşte unul şi altul unde să mergi, ce să faci, unde cât se câştigă, că fiecare caz diferă de celălalt. „Am avut instinctul de a nu răspunde în cele din urmă când m-au chemat la examen, şi bine am făcut, că de atunci a picat totul. Mulţi au fost daţi afară. Ştiţi cum e: ultimul venit e primul dat afară”. De aici a învăţat să-şi asculte instinctul. Lucrând pentru unul şi altul gratis, după un timp s-a gândit că munca trebuie plătită. A reuşit să semneze primul contract de 10 milioane de lei!

Să te ţii cu dinţii de el

 

A învăţat că nu trebuie să copieze povestea de succes a nimănui, pentru că nu există două  poveşti la fel. „Dar trebuie să-ţi asculţi instinctul şi dacă ai prins firul să te ţii cu dinţii de el! Trebuie să mori, să lupţi pentru ţelul tău. Cazi şi în depresie, dar trebuie să mergi mai departe”, explică tânărul cu maturitatea unui om trecut prin toate. De la filologie, prin geografie a ajuns să pătrundă tainele internetului ca să se folosească de el în ceea ce îi place lui cel mai mult: marketing şi business. Tot ce a învăţat până atunci, îi folosesc acum!

Clienţi şi angajaţi

 

1974248_641083002607069_1900641207_oClienţii sunt de două feluri: cei din afară şi cei din ţară. „Am lucrat cu italieni, americani-români, americani, indieni. Cei din afară, unii trag de timp, alţii ca americanul, de pildă, plătesc. Ai noştri se mai şi scuză că n-au avut încasări… în ianuarie – februarie te doare capul, de unde să scoţi banii de chirie, taxe, impozit  şi alte cheltuieli care nu se văd. Eu n-am avut concediu de doi ani. Au fost zile când lucram de dimineaţa până-n noapte fără pauză. E greu şi să găseşti angajaţi adecvaţi”, spune Dorin. Apoi îmi dă exemplul unei angajate, fostă colegă de clasă, căreia i s-a părut normal că dacă şeful pleacă în concediu, îşi poate lua şi ea liber fără să-şi anunţe superiorul. Oameni de caracter găseşti din ce în ce mai greu. Acum trebuie să renunţ la al doilea angajat! „Eu nu pot să înţeleg. Nu ştiu ce fel de oameni sunt ăştia”, se miră tânărul cum de poate uita un angajat ce are de făcut!

Sportul te învaţă disciplina

 

De unde a învăţat seriozitatea şi rigoarea, ne putem întreba. Când era mai tânăr, jocul pe calculator ţinea loc şi de foame, iar sportul îl învăţa să fie perseverent, disciplinat şi dârz. „Am jucat fotbal şi jocuri din curtea şcolii, dar boxul a fost ramura cea mai serioasă. L-am practicat patru ani şi jumătate din care doi ani şi jumătate la nivel de profesionist, din clasa a XI-a. Şi aici ar fi unele lucruri de povestit, dar nu intrăm în detalii”, spune Dorin, menţionând că cel mai important lucru învăţat din box e să ştii să te ridici, să mergi mai departe, chiar dacă tocmai ai încasat o lovitură.

Snobismul românesc

Oricâte diplome ai avea – Dorin are şi un masterat de la Universitatea „Dimitrie Cantemir” –  clientul va fi impresionat de cămaşa ta de 100 sau de 500 de lei, de ceasul tău de marcă renumită, de la volanul cărei maşini te dai jos şi alte asemenea lucruri care nu au nimic cu priceperea ta în domeniul în care activezi. „Pentru mine nu contează diploma, dar vreau să ştiu, să învăţ. Investesc mult în asta. De fapt, am plătit scump şcoala şi cu extensii. Nu sunt perfect, dar încerc să fac bine ce fac. Clientul să fie mulţumit. Sunt clienţi care după 20 de ani de activitate se trezesc acum că le trebuie marketing, advertising, cât mai ieftin şi cu efect imediat! Avantajul într-un oraş mic este că ai „connection”, îl cunoşti pe ăla, ăla … unul îi spune altuia. E totuşi greu. Lucrezi de dimineaţa până noaptea. Ţi-e rău, vomiţi şi o iei de la capăt. N-ai ce face. E o carte pe care o joci!” spune Dorin.

Birocraţia te sugrumă

 

Să-ţi faci o firmă, să te ocupi de acte, să mergi să-ţi plăteşti dările, o tonă de hârtii, acte, copii după acte. La ghişeu funcţionara îţi aruncă înapoi hârtia: „Asta nu aici trebuie!” căci uită că, ea de fapt e plătită din banii tăi… Dacă merită să faci firmă? Răspunsul meu e nu. Dacă ai şi părinţi şi bani, nu merită. Prea mult stres, nervi, cozi, birocraţia care te sugrumă”, concluzionează Dorin.

Planul de viitorul îndepărtat?

Analiza activitatii cu bune si rele

Tânărul are un SRL, un birou pe care nu-şi permite deocamdată să pună o firmă – ar face o gaură prea mare în buget – lucrează cu acte în regulă, îşi plăteşte contabila, angajaţii, urmându-şi visul: „Am avut un apartament foarte mişto în Tudor, asta vreau să-l răscumpăr. Şi am să-l iau înapoi, chiar dacă ar fi să stea numai acolo, să ştiu că e acolo… Am să-mi-l răscumpăr!”, spune hotărât tânărul. Şi îl credem pe cuvânt!

Publicat în PUNCTUL 575