Mereu am admirat bloggerii care adună un şir atât de  lung de likeuri, de parcă ar fi un marfar cu zeci de vagoane !

Potecuţă e una dintre ei, şi dacă îmi aruncă mănuşă, o ridic, din respect pentru admiratorii tastelor ei!

În urmă cu mulţi ani primeam şi eu e-mailuri din astea, precum cel descris de Potecuţă în ultima ei postare. La un moment dat mă şi speriasem, cum de am devenit mama răniţilor, salvatoarea averilor fără stăpân şi mai ştiu şi eu ce suflet nobil rătăcit pe pământ!

Inventivi expeditorii ăştia, n-am ce zice. Evoluează cu repeziciune  şi se adaptează cu uşurinţă vremurilor noastre. Pe vreme de război pleacă pe front, pe vreme de pace …

Oamenii mei erau lucrători la bancă. Aveau nişte sume imense în custodie, proprietarii fără nicio excepţie erau victimele unor accidente aviatice, nu aveau nici un bob de moştenitor precum împăraţii din poveste, iar banii ăia ce bine ne-ar fi prins …

Nenea de la bancă nu-mi cerea decât să binevoiesc să ridic suma din care trebuiau să cedez o parte pentru pont şi în rest puteam trăi până la adânci bătrâneţi din milioanele bietului milionar  trecut la cele veşnice! Că ar mai fi fost nevoie de un cont bancar sau o adresă, nişte chestii banale…când te gândeşti că te puteai îmbogăţi peste noapte!

Am avut de şters e-mailuri în prostie! Dacă au văzut şi au văzut că nicicum nu scot  la capăt cu mine, au încetat să-mi mai trimită oferta lor!

Aşa că, puţintică răbdare să ai , Potecuţă! Se vor lecui şi de tine! Că doar are balta peşte!