-Mami, mă crezi că am văzut un copil de doi ani care ştia ungureşte?

-Te cred!

-Da’ ştii că am văzut unul şi mai mic, şi vorbea perfect ungureşte. Mă crezi?

-Da , te cred!

– Cum se poate că eu am 5 ani şi nu ştiu ungureşte?

-Ai să înveţi şi tu, când o să mai creşti!

-Dar când? Că deja sunt mare, nu? Uite cât sunt de mare! Nu vezi?- şi Alex a plecat supărat în camera mică.

După câteva zile, într-o după masă a intrat victorios în casă:

-Mami, uite un pui de ungur! -a strigat mulţumit, prezentându-mi-l ca pe un trofeu pe  copilaşul de doi ani,care ştia perfect ungureşte.

-Am să învăţ de la el!