Etichete

,


erika-poza-edito-1-233x320.jpgAfirmaţia aceasta, recunosc, nu-mi aparţine, dar m-a pus pe gânduri: oare aşa să fie?

În ultima vreme primim tot mai multe mesaje de la cititorii care ne caută cu cele mai diverse probleme. Ni se adresează cu întrebări neaşteptate, ne cer sfatul, ne invită la evenimente speciale din viaţa lor  sau ne semnalizează diferite nereguli sau ilegalităţi. Uneori suntem felicitaţi pentru câte un articol ce le-a mers la suflet unora, alteori ni se reproşează că ne-am aliat cu inamicul, uitând că echidistanţa şi echilibrul se pot păstra numai dacă nu ţinem cont de simpatiile şi afinităţile unora sau altora din târg.

De aceea încercăm să ne îndeplinim misiunea,  aceea de a informa corect şi la timp cititorii pentru a putea fi de folos comunităţii.

Cu toate acestea, se întâmplă să primim reproşuri.

De pildă, zilele trecute un cititor fidel mi-a reproşat că degeaba a urmărit PUNCTUL, nu a găsit nimic din tot ce mi-a înşiruit în mesajul său, la început pe un ton paşnic. Acestea erau nereguli ce reprezentau nemulţumirile sale ca târgumureşean, „nereguli ce se văd cu ochiul liber”, după cum scria.

În următorul mesaj şi-a exprimat decepţia că nu a văzut scris nimic despre pavarea prost făcută pe la cetate, despre iluminatul public ce lasă de dorit,  despre lipsa parcărilor, că la Bacău s-au putut face parcare supraetajată pe schelet metalic, noi de ce nu putem, că în curtea spitalului nu găseşti o bancă şi trotuarele sunt pline de gropi, că te plouă în staţia de autobuz fără refugiu, că au dispărut până şi acele dispozitive de stocare a imaginilor din autobuzele noi dotate cu camere de luat vederi şi că „de frica lui Florea” nu scriem nimic!

I-am explicat cititorului nostru că face o confuzie, dacă se aşteaptă ca o problemă semnalată azi, să apară imediat publicat în ziar, PUNCTUL fiind un săptămânal. Se întâmplă că urmărind o reclamaţie sesizată de cititori, acesta să nu mai prezinte interes, problema rezolvându-se înainte de apariţia ziarului! Aşa a fost zgomotul produs de Combinat la punerea în funcţiune a noilor investiţii, aşa s-a întâmplat în cazul lucrărilor începute fără autorizaţie pe strada Rozelor nr. 11.

Deşi a recunoscut în următorul mesaj că nu a citit nicăieri o analiză atât de amplă despre datoriile clubului de fotbal ASA, precum cea publicată de PUNCTUL, cititorul nostru fidel a concluzionat supărat: presa locală e sub papuc!

Erika MĂRGINEAN

(publicat în PUNCTUL)