manuale-scolare.jpgVă mai amintiți de 15 septembrie de pe vremuri? Parcă și vremea ținea cu noi.  Plini de importanța momentului, cu buchete de flori în mânâ și ghiozdanul de mușama în spinare mergeau copiii duși de mână de câte un părinte, alții flancați de ambii părinți, norocoșii aveau și căte un bunic sau o bunicuță…iarăși alții singuri cuc.

În curtea școlii agitație mare, masă festivă pentru direcțiune, careu pentru loaze. Difuzoarele date la maxim. Discursuri. Pupături. Flori. Apoi o parte dintre copii, cei din schimbul de după-masă s-au dus acasă. Pentru ceilalți s-a sunat de intrare.

În clasele curate, zugrăvite peste vară, cu parchetul mirosind a petrol băncile erau aliniate ca în armată, pe trei coloane. Pe fiecare bancă – prin grija părintească a guvernului și a partidului- fiecare elev avea un teanc de manuale.

Manuale!

La fiecare materie! Ah, da. În nemernicia noastră făceam pasul gimnastic după cum ne arăta profesorul de sport, fără să avem manual de educație fizică!

Și nici manual de dirigenție nu aveam, dar bunul simț oricum nu-l înveți din manuale!

În schimb aveam manual de gramatică. Noi nu scriam copii cu ”2  de i”, ci simplu, cu ”doi i”. Sau cu trei i, dar nu mai multe, chiar dacă popa din sat ar fi avut patru copii. Aveam culegere de sinonime. ”A greși e omenește”, repetam și în latină: ”erare humanum est”, ca să nu ne vină cumva ideea să facem o ”eroare greșită”, că poate nu se iartă!

Cel care era mai studios, aducea câte o culegere de exerciții  și probleme și ne întreceam care din noi aduce mai multe diplome de la olimpiade!

Azi s-au mai schimbat lucrurile! Acum e bine să stai în ”genunche” în fața somităților, să nu folosești materiale auxiliare  până ce nu aprobă domnii de la minister o culegere unică, agreată de ei. Greșești, greșești, și se iartă. Dar vezi să nu faci vreo eroare că aia nu se mai repară! Nu eu am ghicit asta! A zis un domn cu cea mai profundă pregătire în domeniu. El trebuie să știe, că de aceea a fost pus în  jilțul acela înalt, nu?