De două ori l-am întâlnit pe absolut fermecătorul Nicolas al României. Mi s-a părut tânărul potrivit să aducă un suflu nou, proaspăt în Casa Regală. Vestea că i s-a retras titlul de Alteță Regală am considerat-o la vremea respectivă o decizie nedreaptă, ce se va remedia în cel mai scurt timp.

N-aș putea să spun că aș fi monarhistă, fiind crescută în spiritul democrației. Chiar dacă am o oarecare admirație față de eleganța, politețea ce caracterizează curtea regală, întâmplările cu regi și regine, mi se par decupate din cărțile cu povești ale copilăriei. Îmi place ținuta demnă a regelui Mihai, o admir pe regina Angliei pentru eleganța vestimentației și a blândeții (aparente) din priviri.

Dar… toată povestea asta cu monarhia o văd ca pe un tort cu fondant colorat excepțional decorat, ce acoperă un blat expirat, de preferat ascuns privirilor și nicidecum de consumat.

Regret că nepotul Nicolas nu este lăsat să-și ia bun rămas de la bunicul său, întâmplător rege al României! Dincolo de etichetă, de rang și statut social, Regele Mihai înainte de toate este bunicul adorat de Nicolas. Cu sau fără coroană, este un om. Slăbit și împărtășit, sunt convinsă că ar vrea să-și vadă nepotul. Oricât de supărat ar fi fost cândva pe el, înainte de marea trecere, cu siguranță l-a iertat.

Îl înțeleg pe Nicolas. Un tânăr educat al zilelor noastre, cu o concepție modernă despre relațiile de rudenie, fie și cu cei cu  sânge albastru, să fie înlăturat atât de brutal din preajma bunicului!  Ca să nu intrăm în păcatul scenaritei, deși nu ar fi greu de găsit unul, să zicem că din motive doar de ei știute este atât de crunt pedepsit nepotul!

Erare humanum est, chiar și la casele regale!