Etichete

, , , , ,


WjHktkqTURBXy84NjhmMjBmMzc5YTQ2YjA2OWE3ODExNGM0OGU4ZDdkMi5qcGVnkZUCzQJsAMLD.jpg– ”Atențiune, atențiune! Trenul accelerat 324 pleacă în direcția Deda, Gheorgheni, Brașov, Ploiești, București, peste 5 minute, de pe linia 3. Persoanele care au însoțit călătorii sunt rugate să coboare din vagoane. Vă dorim călătorie plăcută!” se aude o voce metalică din difuzoare, deși amabilă, nu reușește decât să-ți amintească vechea vorbă: ”Partir c’ est mourir un peu.”

Ca un balaur verde trepidează trenul, gata de plecare. Se fac ultimele verificări. Loviturile scurte de ciocan în roțile de fier sună ca un ultim avertisment. Se aude trilul cunoscut din difuzoarele gării: gla-sul- ro-ți-lor- de- tren… Un bărbat înalt se urcă grăbit în ultimul vagon de clasa – ntâi. Fără bagaje, doar cu niște reviste sub brați, pare-se că s-a hotărât în ultimul moment să plece cu trenul. Se instalează comod într-un fotoliu încăpător, se mai uită odată spre peronul ce rămâne ușor în urmă. Luminile orașului dispar în noapte. Ghirlandele de becuri sunt din ce în ce mai îndepărtate și scumpe la vedere… Imaginile fugare se perindă prin chenarul geamului ce rămâne până la urmă oglinda din perete…

II.

Legănat de trenul ce – și vede de drum oprindu-se din când în când, bărbatul se lasă purtat de vise. Cu șaisprezece ani în urmă, într-o seară de primăvară, bărbatul de acum era unul dintre recruții ce plecau cu trenul la București. Era o seară minunată, cu aer înmiresmat, plin de chemarea naturii la visare. Tinerii, de fapt niște copii gălăgioși, încercând să-și mascheze neliniștea ce i-a cuprins erau mult prea gălăgioși și mult prea veseli ca să-i crezi. ”Ai grijă de tine, Ștefi, mamă, vezi că ți-am pus și ciorapii de lână, nopțile sunt reci…”, auzea vocea mamei ca prin vis. ”Să ne scrii, să ai grijă de tineeeee”, se amestecau vocile îngrijorate ale mamelor, prietenilor înșiruiți sub geamurile vagoanelor pline cu băieți tunși militărește.

Poate că s-ar fi simțit jenat față de colegi, dacă nu ar fi fost tratați cu toții la fel. Așa sunt mamele… Ștefan era un sportiv talentat, obișnuit cu drumurile prin țară, cu taberele sportive, dar oricât de obișnuit ar fi fost, recrut era pentru prima oară!

Cu un zâmbet în colțul gurii bărbatul privește pe geamul – oglindă. ”Ne-am făcut griji degeaba. N-a fost nici pe departe atât de negru dracul precum îl fac unii.”

III

– ”Bună seara. Biletele la control, vă rog!”-îl trezi din visare vocea controlorului. Scoate biletul din portofel, plictisit că omul îl întrerupe din plăcuta lui visare.

– ”Nu vă supărați, domnule!” Ce mai vrea și ăsta? N-are de lucru? – se uită mirat la controlor? Biletul e în ordine, sau nu?!

– ”V-a căzut o poză din portofel…”

– ”Vă mulțumesc! Vă mulțumesc mult!” Doamne! E poza ei! Se reașeză comod în fotoliu, cu ochii lipiți de poză. O brunetă simpatică îî zâmbește cu o privire ușor obosită, dar destul de încrezătoare încă. Are părul tuns scurt, ochii mari și niște buze senzuale…pare a fi acceași fată pe care a cunoscut-o cu ani în urmă. În legănarea trenului bărbatul se scufundă iar în vise.

Din compartimentul vecin se aud  vocile unor tineri, probabil recruți, care încearcă să țină isonul unui casetofon dat la maxim: ”You’re in the army, You’re in the army now.”

IV.

Da…Era în armată, la București, când a cunoscut-o. Dragoste la prima vedere. Atât de tânără și frumoasă, ea ar fi lăsat totul pentru el și ar fi venit cu el în Ardeal!  ”De ce n-am avut oare curajul s-o iau de lângă părinții ei? Mama ei sigur ar fi lăsat-o! În septembrie anul următor, în vara indiană, am revenit acasă, crezând că viața va rezolva ceea ce nouă ni se părea de nerezolvat. Tânăr, destul de chipeș, cu armata făcută, sportiv renumit, roiau fetele în jurul meu! Ce vremuri! Dacă n-ar fi avut întârziere avionul, dacă ea ar fi avut mai multă răbdare, dacă m-ar fi așteptat, dacă…” Se uită din nou la poza ei, continuându-și gândurile. ”Cum ai putut  să zici ”DA”la starea civilă? Ținându-l de mână tu te gândeai la mine! Știai că nu-l iubeai! De ce te-ai măritat? Ți-a fost frică să nu rămâi fată bătrână?Vezi că n-ai rezolvat mare lucru! Doamne, cu ce drept îți pun asemenea întrebări! Eu cu ce am fost mai breaz? Nu m-am însurat și eu tot așa de dragul însurătorii? Ce, eu parcă am rezistat mai mult de zece luni? Tot atât cât ai stat și tu cu el! Amândoi am eșuat!”

V.

– ”Nu vă supărați, e liber locul acesta? Știți m-am decis în ultimul moment să plec totuși în noaptea asta și nu mi-am scos bilet. Aștept să vină conductorul…Ce ziceți, e liber locul acesta?”

– ”E ocupat”, zice sec, puțin contrariat că putea fi văzut holbându-se la o poză. ”Ba nu, e liber”- continuă puțin rușinat. Blonda se așează punându-și picior peste picior și scoate o țigară lungă.

– ”Fumați? Ah, aici nu se fumează! Voi ieși pe hol…”spune duduia lăsând o dâră de parfum ieftin după ea.

”N-am avut de lucru! Cine m-a pus s-o las las în compartiment? Cât o fi ceasul? Mai e drum lung până la București. Dacă nu o să-și țină gura…

VI.

”Doamne, câți ani am pierdut fără ea! Cine s-ar fi gândit că ne vom mai revedea? Ani de zile să nu știm nimic unul despre altul decât zvonuri? Că s-a măritat, că nu se iubesc, că divorțează, că pleacă în excursie în Turcia. Atât îmi puteau spune cunoștințele. Au zvonit că acea excursie nu ar fi fost fără succes! Ți-ai găsit un partener de viață. Nu mă miră că te-a remarcat Ocitai, trebuia să fi fost orb ca să nu te remarce! Dar tu, tu ce-ai găsit la el? Iarăși  spun prostii. Aveai ce găsi. Nu pot fi atât de nedrept. Bani, faimă, avere și nici măcar urât nu e! Bine, cred că nu ți-a fost ușor să te obișnuiești cu ideile sale cam sucite, dar te –ai complăcut în situația creată. A doua încercare! Trebuie să recunosc, și eu am făcut un compromis. M-am însurat și eu, dar n –a mers. Nici de data asta. Oare de ce? Nu mai știu cine a zis că omul e o jumătate de sferă și ca să se întregească trebuie să-și găsească jumătatea…Jumătatea mea ești tu!

VII.

Altfel nu-mi explic cum se poate ca după atâția ani să-ți amintești de povestea noastră și să mă cauți! Ce surpiză mi-ai făcut! În Ungaria să fiu căutat la telefon și vocea de la capătul firului să-mi vorbească românește?! Numai că nu s-a despicat pământul de sub mine! Am supraviețuit căldurii sufocante acelui august panonian, dar nu știu nici acum prin ce minune mi-am păstrat cumpătul:

– ”Alo? Tu ești Ștefi? Cu ani în urmă, amintește-ți la cine ai ținut tu cel mai mult în București?”

– ”Am cunoscut pe cineva la care am ținut … mult…!”

-” Eu sunt aceea!”

”De atunci telefoanele se țin lanț. Ce întrebare, dacă mai țin la tine? Cum aș putea să nu țin? Dacă atunci am ținut la tine, țin și acum! În ciuda tuturor celor întâmplate, a rămas ceva ce nu putea fi șters de nimic și de nimeni!”

VIII.

”Poate că multora le-ar părea o nebunie ce facem. Câte două eșecuri, copiii- săracii de ei, ce vină au? ”

”Dacă mă accepți cu copilul vin, că ăsta micul e totul pentru mine!”- miai spus. ”Da…nici în gând nu îndrăznesc să-ți pronunț numele, mă tem pentru tine! Ocitai nu trebuie să știe nimic, ca să nu-ți facă rău! Știu că se comportă urât cu tine. L-am auzit la telefon, zbiară ca un dement. Săraca de tine, câte ai avut de îndurat! Și câte vom mai avea de suportat, căci presimt că nu te va elibera ușor! Vin, vin, iubito! Mă apropi cu fiecare gară ce rămâne în urmă! Oare de câte ori va trebui să mai faci turul Bucureștiului în mașină, noaptea, ca să te cerți cu tatăl lor, fără să te audă copiii? De câte ori va mai trebui să-i explici lui Ocitai că nu-l iubești? De câte ori va trebui să te faci că nu observi urmele de ruj de pe gulerul cămășii? Se folosește de tine! Îți exploatează inteligența. Se ține cu ghearele de tine, dar nu se sfiește să te înșele la tot pasul. Halal iubire!

IX.

”Totuși persistă o întrebare: te-ai gândit bine? Vrei să renunți la tot ce ai alături de Ocitai? Pe lângă cele rele sunt și lucruri bune, nu-i așa?”

”Unde dragoste nu e nimic nu e, nici soare nu-i nici viață nu-i acolo unde nu ești tui, acolo unde nu ești tu – se pare că s-au mai potolit recruții din compartimentul vecin ori au coborât și n-am observat. Oricum, melodia asta ni se potrivește ca o mănușă!”

”Urmează Bucureștiul!”- se aude vocea conductorului.

”A trecut noaptea și n-am închis un ochi. Tot drumul m-am gândit la tine. Încă puțin și vom fi din nou împreună. Prietenii noștri își vor face de lucru ca să ne lase singuri.Ocitai va trebui să se obișnuiască fără tine.”

Obosit de lungul drum, trenul se târăște parcă și intră gâfâind în Gara de Nord. Blocurile din spatele Gării asistă la trezirea la viață a marelui oraș. Peronul se umple de călători. Bagaje, cărucioare, voci somnoroase.Ștefi coboară și pornește agale spre gura metroului. Acum regretă că nu a venit cu mașina. Aerul proaspăt al dimineții de toamnă târzie îl face să-și ridice gulerul hainei. Cu gândul la surpriza ce îi va face ei, apărând pe neașteptate, îl umple cu o căldură plăcută.

-”Atenție, se închid ușile! Urmează stația Unirii cu peronul pe dreapta!”

Atenție, vine Ștefi!

NR.(Poveste inspirată din realitate, scrisă la începutul anilor 2000. Am achitat factura de romtelecom din banii obținuți pe ea!)

Sursa foto: blikk.hu