Etichete

, , , ,


CASE.jpgSe claxonează într-o veselie. Nuntașii ne dau de știre ba că se duc, ba că vin de la cununia religioasă. Țipătul unei ambulanțe destramă apoi liniștea reinstaurată. Căldura îi pune la încercare pe cei rămași printre betoanele termoizolate. Nu ai cum să nu tresari. Suntem ca o familie extinsă pe câteva străzi. Vrând- nevrând participăm fiecare la viața fiecăruia.

Prin geamurile deschise se aud vocile unor concitadini pe care nu-i recunoști pe stradă, pentru că nu-i poți deosebi decât după tonalitatea vocii. Și rar se întâmplă ca vrenul să vocifereze cărând plasele de la cumpărături sau grăbindu-se la autobus. Cu unii ne salutăm, minunându-ne discret, că de la distanță părea mai gras, mai scund, mai înalt sau mai slab. Uneori e bine, totuși, să nu vezi cu claritate la distanță. Mai ales când apare un locatar în costumul lui Adam, căutându-și de lucru pe balconul cu balustrada destul de joasă ca să te rușinezi tu, în locul lui. Doar când își scutură mochetele din cameră, de pe balcon desigur, își trage un slip pe el.

La prima oră, așa ca în reclame, șerpuiește de la un locatar mai matinal, un miros de Alintaroma. E de preferat parfumului de ceapă topită pentru tocăniță sau mirosului de gulaș, seară de seară, alternativ cu câte o sfântă de păpăraie, de parcă s-ar fi înțeles toți chefii ca să gătească pe rând.

În cea mai mare parte a timpului însă e o liniște patriarhală. Ciripit de păsărele, croncănit de ciori în nuc. Greierii cântă nevoie mare în timp ce furnicile lui Topârceanu (joacă la Arsenal?) lucrează. Măturătorii de străduță își văd de treabă. Gunoierii mai scapă câte un tomberon, dar în rest e liniște. Bat clopotele, pe rând sau în canon, toate bisericile din jur. Se face liniște și brusc, un răcnet ca de animal rănit se aude dintr-o curte. Răcnetul se repetă cu o ritmicitate dubioasă. Nu a fost un răcnet de surpriză. Omul avea de gând să-și exerseze vocea. După o jumătate de oră chiar nu mai era nici îngrijorător, ca la început, dar nici amuzant. Orele treceau și omul nu se lăsa, deși noi am obosit doar ascultându-l. Tulburarea liniștii publice? Nu cred că protesta, nu vindea pătrunjel. Urla perfect legal într-un cadru organizat, pe domeniu privat. După ora zece seara, dacă s-ar fi găsit un polițist local? Dar n-a fost. Și nici jandarmii n-au venit să-și facă obișnuitul, cândva, tur de noapte. Și omul continua să răcnească. Nu puteam decât să sperăm că în cele din urmă va răguși. După melodiile date la maxim era unul multicultural. Se cânta, se juca în curte, ca acasă. Omul rezista. Periodic slobozea câte un răcnet, până când rămas fără sonor, bătea ritmul probabil în masă, la fel de afon precum ”cânta”. Și uite așa am rezistat până la ora 1 după miezul nopții, când în cele din urmă musafirii s-au retras. Liniștea s-a lăsat peste cartier, doar în surdină se mai auzea parcă ”aller, aller, aller.” Și astfel a început o nouă zi.

(Publicat în PUNCTUL 697)