Etichete

, , ,


katolikus_iskolakezdes_3_or_b.jpgDupă cum ați putut aflat din buletinele de știri, Zsolt Tamási, fostul director al Liceului Teologic Romano – Catolic din Tîrgu Mureș a fost reînvestit oficial în funcție pe o perioadă de șase luni, prin ordonanță ministerială. Am urmărit soarta liceului de – a lungul anilor, de aceea ajuns în acest punct, consider că nu ar fi lipsit de interes să aflăm povestea celui care a trecut prin acest calvar al nașterii unei școli confesionale în România zilelor noastre.

Scurt istoric al evenimentelor

Liceul înființat în 2014 a fost desființat în urma unui proces penal intentat de DNA fostului inspector școlar județean Ștefan Someșan și a fostului director Zsolt Tamási din cauza unor ilegalități sesizate în legătură cu înființarea școlii. Parlamentul României a adoptat o lege pentru reînființarea liceului, dar Curtea Constituțională a anulat-o considerând-o neconstituțională. Guvernul ungar a reacționat anunțând că își va exercita dreptul de veto pentru aderarea României la Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE). Ministerul Educației a emis o ordonanță în 9 august 2018 pentru reînființarea liceului, iar Ungaria și-a retras vetoul. Partidul Mișcarea Populară și-a propus să atace ordonanța în contencios administrativ, iar partidul aflat la guvernare prin președintele său Liviu Dragnea l-a asigurat pe premierul ungar Viktor Orbán că şcoala va fi reînfiinţată. La ședința de vineri directorul Tamási a anunțat că nou înființatul Liceu Catolic își va începe activitatea în acest an școlar cu peste 300 de elevi în 14 clase. Detalii despre înscriere găsiți pe siteul școlii.

Confesiunea fostului director la preluarea funcției

Imediat după reinvestirea oficială în funcția de director, Zsolt Tamási a ținut să se confeseze pe pagina sa de socializare. Citindu-l pe Apostolul Pavel ”uit ceea ce am în urma mea și mă avânt spre ceea ce am în față”(Fil. 3-14), Tamási consideră că trebuie să ne împărtășească tot ce a lăsat în urmă.

Trecutul în cifre

”După 327 de zile am putut păși din nou în școala mea (aceasta aparținea deja altuia) ca să predau. După 331 de zile tribunalul a decis că se poate ridica supravegherea mea judiciară. După 420 de zile judecătoria a constatat că rechizitoriul inițiat împotriva mea este nefondat, ba mai mult, așa a fost chiar și la începerea urmăririi penale.

Sunt curios câte zile mai am de așteptat până la închiderea definitivă a acestui proces de paradă și câte zile vor mai trece până la restituirea a tot ce mi s-a luat din 3 noiembrie 2016 … De la mine și de la școala noastră…

M – am gândit foarte mult, să – mi împărtășesc oare gândurile? Timp de 331 de zile n-aș fi putut pentru că îmi interzicea legea…666 de zile n-aș fi putut din cauza interdicției exercitării unui drept … Și asta în timp ce m-am prezentat aproape de 150 de ori în fața autorităților și am avut peste 10 ascultări/audieri, procese în instanță…

Sistemul așteaptă

Timp de mai multe sute de zile am simțit de mai multe sute de ori că nu pot lăsa fără replică tot ce se întâmplă. Și cel puțin de atâtea ori a trebuit să mă conving, că sistemul asta așteaptă, când se rupe ața, când cedez? Când fac ceva de care s-ar putea lega? Până acum nu au găsit așa ceva. Am recitit de mai multe ori acuzațiile ce mi-au fost aduse, dar până acum nu am realizat decât faptul că dincolo de învinovățire nu există o acuzare serioasă la adresa mea. Doar încercări, perdele de fum și dezinformare. De sute de ori am socotit. Până când … Până unde poate să meargă sistemul?

Și m-a trimis pe băncuță

Fiecare zi, care a trecut în perioada supravegherii judiciare și după ridicarea ei, una câte una și toate zilele adunate la un loc vorbesc despre nedreptate. Că se poate întâmpla asta aici și acum, că de pe o zi pe alta se dovedește că nu ai făcut nimic ilegal, doar ai crezut pur și simplu în ceea ce făceai și ai luptat din toată puterea pentru țelul tău. Pentru o școală. Și sistemul a decis că nu se mai poate continua așa. Nu au știut de ce să mă acuze, dar au găsit un pretext. Și m-au trimis pe băncuță. Și a pornit sistemul. Proceduri justițiare, paragrafe, procurori, avocați, judecători, binevoitori și răuvoitori…

Școala între timp a devenit unică

Și în timpul acesta zilele treceau. Singur, cu întâlniri și cu notificări. Cu oameni care mă îmbrățișau pur și simplu cu sinceritate, care îmi transmiteau mesaje, care au lăcrimat, care m-au bătut pe spate, care au jucat un rol, unii care au făcut și alții care s-au prefăcut, care m-au consolat, m-au îmbărbătat să rezist, care și-au pus întrebări, oameni care m – au acuzat, care…

Și în acest timp am văzut cum școala a devenit unică. Așa cum nu mi-aș fi închipuit vreodată. Unică, prin faptul că oricine ajungea în contact cu ea primea (ori ar fi putut primi) chemare din partea sistemului la audieri. Unică, pentru că nici după atâta timp nu și-a înfrânt perseverența. Unică pentru că a existat și există speranța că adevărul poate triumfa. Că nu poate fi încetat ceva numai pentru că așa vrea sistemul.

Sistemul e viclean

Și în timp ce sistemul duduia, toată lumea făcea ce putea după puteri. Profesorii au continuat să predea, elevii au învățat, au participat la concursuri, au evoluat. Părinții au devenit neîncrezători, ori s-au strâns în liniște, ca să lupte fiecare după pricepere. Sistemul e foarte viclean. Sistemul se aștepta ca să se înroleze lumea și în spatele lui. Încet, dar și-a făcut loc în mintea oamenilor ideea că poate sistemul are dreptate. A strâns semne de întrebare peste semne. Chiar dacă nu existau întrebări, mulți s-au apucat să caute răspunsuri la ele.

Pentru că așa funcționează sistemul. Dacă nu există nicio hibă, dar s-ar putea să apară una, atunci te convinge că poate că totuși ea există. Și dacă s-ar putea să existe undeva, atunci te pune s-o cauți! Eventual să-l găsești pe cel care a greșit. Să-l iei la rost. Și cu cât mai mulți căutau hiba cu atât mai bine i-a fost sistemului. Și am putea continua. Și cu trecerea timpului, cu siguranță lista va fi continua cu intenție rea sau bună. Ba mai mult se vor găsi (sau au fost deja) care să te învinovățească pe tine. Pentru că asta – i firea lucrurilor. Sistemul te stigmatizează și găsește persoana (persoanele) care îl ajută să te ponegrească și mai tare. Și după un timp tot mai puțin vor fi cei care să se întrebe de unde a pornit toată povestea?

Pecetluit îți poți trăi soarta în liniște. Și sistemul se străduiește ca cel pecetluit chiar să-și ducă traiul în liniște. Și sistemul are grijă ca în cazul în care reiese că el a greșit, să se facă totul în liniște. Să nu se vorbească despre asta la știri. Pentru că nu vrea ca să se afle adevărul despre poveste.

Sistemul a știut și știe că omul a devenit om pentru că a învățat să se adapteze schimbărilor. Schimbarea e cauzată de un eveniment neașteptat. Reacția la început e vehementă. Apoi organismul se obișnuiește. Coabitează cu ea. Devine ceva natural. Mai mult, îi simte lipsa dacă nu mai e. Nu-l mai interesează dacă a fost bun sau rău evenimentul neașteptat. Asta e. S-a adaptat. Poate că defecțiunea e în mine. Nu m-am adaptat. Pentru ca mă deranjează neîncetat din 3 noiembrie 2016.

M-a deranjat

M-a deranjat că nu puteam face ce aș fi vrut să fac. M-a deranjat că nu puteam intra în școala mea, că doar atunci m-au lăsat să intru când soarta școlii depindea deja de alții. Și mă deranjează că nu pot relua totul de acolo de unde obligat fiind l-am lăsat. M-a deranjat că trebuia să urmăresc de la distanță cum se demolează ceea ce am construit. M-a deranjat că timp de câteva luni nu am putut pleca nicăieri cu familia pentru că a trebuit să semnalez periodic sistemului că sunt prezent. M-a deranjat când mașina cu luminile roș-albastre se oprea în fața casei, până și băiețelul meu știa: ”Tati, pe tine te caută” … M-a deranjat ca nu cumva să dau întâmplător peste cineva, cu care sistemul zicea că n-am voie să mă întâlnesc. M-a deranjat că a trebuit să cer aprobare pentru a mă duce la un meci între profesori și elevi, la arhive, ori în concediu cu familia. M-a deranjat că a trebuit să mă bucur pentru fiecare aprobare. Și aș mai putea continua…

Tare mult m – a deranjat că așa îmi treceau zilele. M-a deranjat că unii mă considerau parte din trecut și sistemul i-a făcut pe unii să creadă că nu voi mai putea fi directorul școlii. Ba mai mult, ar fi vrut să mă convingă și pe mine, ca nici măcar chef să nu mai am de asta. Pentru că ar trebui să-mi fie frică…Pentru că oricine, oricând poate fi trimis pe băncuță. Pentru că ei au controlul.

Control și frică

Când un sistem te înjosește, după un timp vei înțelege că sistemul nu poate funcționa decât atunci când își construiește controlul și cultura fricii. Aceasta este o regulă istorică. Dar ca să se predea slugarnic sistemului, nu mai este regulă istorică. Ca să preia și să le strige acuzațiile. Nici dacă cu asta aparent ar vrea să ajute comunitatea. Poate că se va demonstra într-o zi cine scrie scenariul. Cine are interesul în acest spectacol, cine împarte rolurile, cine acceptă rolul principal de dragul strălucirii și cine sunt figuranții conștienți sau ignoranți. Cine are interesul să golească paharul de dragul de a fi tot el care pune apă ”curată” în pahar. Fără a sta pe gânduri, oare apa din pahar nu era cumva curată?

Cui prodest?

Cine sunt cei cărora le pică bine pălăvrăgeala și publicitatea media cu orice preț? Cine sunt cei care vor să culeagă primii laurii după munca altuia? Cine sunt cei care s-au lăsat prinși cu momeala sistemului? Pentru că sistemul are nevoie în primul rând de dezintegrarea comunității din interior. Dar asta nu-i folosește decât celui care vrea dezintegrarea. Nu-i folosește comunității care vrea să dăinuie. Pentru construirea unui viitor inteligent în locul acuzațiilor fără rost nu pot să mă mai gândesc la ce m-a deranjat, ce m-a durut, ce a fost greu.

Nu ar fi fost permis

Cred că odată se va demonstra că acest lucru nu ar fi trebuit să se întâmple. Nu ar fi fost permis ca sistemul să se joace cu nimeni. Nu-i voie să ne obișnuim cu asta. Nu-ar fi voie ca un copil așa să meargă la școală că între timp să ne întrebăm oare e bine ce face?Nu ar fi voie ca un părinte să-și facă griji, oare copilul său e într-un loc bun? Nu ar fi voie ca profesorul să nu știe luna viitoare de unde își ia leafa, anul viitor unde va preda?

Să reclădim ce a fost demolat

Nu se poate ca o comunitate să se resemneze că nu se ține cont de voința ei. Încrederea reciprocă mi-a dat putere peste mai multe sute de zile … Credința că mie, nouă nu ni se pot lua visele. Conștiința că cei care contează simt la fel, îndrăznesc, fac, rezistă, cred … Certitudinea că aceasta e cauza noastră, și noi suntem mai mulți….

De aceea nu simt după atâta timp că sistemul m-ar fi putut trage pe linia moartă. Nici pe mine, nici școala. Trebuie să mergem mai departe, să reclădim ce a fost demolat, și să avem încrederea că a fost și are rost să visăm, și să facem ceva pentru vise. Pentru că nu putem ceda. Și nu cedăm…

Și de aceea”uit ceea ce este în urma mea și mă avânt spre ceea ce am în față” (Fil.3-14)”

(Traducerea, șapoul și intertitlurile îmi aparțin. Sursa Facebook.)

(Publicat în PUNCTUL din 3 septembrie 2018)