Etichete

, , , ,


656x440_prajitura-greta-garbo-183069.jpgGeamul mare cât un perete lumina de departe în noapte. Obosite după nenumărate ture de patinoar ne îndreptam spre casă, cu patinele agățate pe umăr de unde le zburam cât colo la fiecare trântă pe trotuarul acoperit cu un strat gros de zăpadă alunecoasă. Încercam să ghicim oare a venit Moșul cât am fost plecate? Sau vine doar mai spre dimineață, că sunt și alți copii care îl așteaptă…

În bucătărie ardea cuptorul, căldura avea miros de cozonaci și marginile prăjiturii ”doar mâne se feliază” nu au mai apucat dimineața! La insistențele noastre mama le tăia cu mare grijă, ca să nu se strice glazura de ciocolată!

Cozonaci pufoși cu bucăți de rahat colorat, cozonac fără umplutură ce ți se topea în gură, în  dimineața de Crăciun când nu ne săturam mâncându-l cu cacao cu lapte delicios!Baigli cu nucă muuultă și un aluat subțire, numai ca să separe straturile de umplutură!

Ce vremuri erau!

Unde ești copilărie, cu cozonacii tăi cu tot!