Etichete

, , , , , ,


brad21.jpgLaptele a dat în clocot în cratița de pe aragaz, scoțând niște sunete ce la început îmi păreau lovituri de pistol. Jos, în spatele blocului, un vecin a mai dat două peste covorul întins pe bătător, apoi fără să-l mai ruleze, l-a înhățat și a dispărut. Chiar se auzeau niște împușcături, dar nu puteai ști dacă se trage pe la uzinele Vulcan, pe calea Rahovei, undeva pe strada Vâlcele sau doar ni se pare. Tragerile astea,  mai ales noaptea, dar s-a întâmplat ca și ziua să răsune armele ca pe poligon, nu-i de mirare că ne țiuiau urechile și când nu era decât laptele de pe foc.

Ca niciodată, aveam bradul cumpărat din timp! Cu mult înainte de Crăciun, Iliuță, studentul de la Politehnică, vânzător voluntar ne-a convins să-l cumpărăm, deși mai aveam de mers și la piață. L-am cumpărat și l-am și lăsat la el în păstrare până la întoarcere. Vâzându-ne cu bagaje, cărucioare și copii mici, s-a oferit să ne ajute cu bradul. Nu stăteam departe, a venit până sus, l-am pus la masă și i-am dat și să mănânce dacă a fost atât de amabil. După un pahar de vorbă ne-a spus și bancuri, se simțea ca acasă. De aceea n-am înțeles ce l-a apucat de a sărit ca ars și scuzându-se a plecat val-vârtej. O fi văzut hainele militare pe holul mic, venind de la baia de serviciu? Nu vom afla niciodată.

Bradul era înăltuț, frumos și cu semn roșu pe tulpină. Mi-a venit atunci să zic: Crăciun însângerat, dar parcă nu eu aș fi vorbit, de parcă mi-ar fi sugerat cineva.  Asta a fost la începutul lunii decembrie. Bradul a stat pe balcon, puteam să și uităm de el, că în cele două săptămâni de război ca în filmele lui Sergiu Nicolaescu, numai la el nu-mi era gândul!

Acum era împodobit cu jucării de pluș, cu beteală și câteva globuri colorate. Aveam și ceva bomboane și după moda vremii, bucăți mari de vată imitau zăpada.

Moș Gerilă se transformase peste noapte în Moș Crăciun cu plete dalbe! Ne-a adus cafea boabe – boabe mari ce nu mai văzusem de ani de zile! Aproape că îi uitasem gustul după atâtea căni de ”nechezol ” din ultimii ani! Și nici chiar nechezolul nu era floare la ureche de procurat! Trebuia să fii pe fază, pe la ”shop”, vânzătorii tuciurii de prin Rahovei le dădeau la suprapreț, când aveau și ei. La fel și țigările. Pachetul de ”Carpați fără filtru” de Sfântu Gheorghe (cum am putut fuma așa ceva??)  îl cumpăram cu 10 lei, deși prețul din comerț nu era mai mare de 3,25 lei! E drept că nu prea se găsea. La fel și berea la sticlă. Shopul era o pagină de ziar (nu, nu Scânteia, Doamne ferește!), peste care era așezată marfa la vedere, pe trotuar, în dreptul intrării în bloc. Nu vedeai pe nimeni în zonă, dar dacă ai încetinit, sau te-ai oprit imediat a apărut și vânzătorul. Tranzacția se făcea cât ai clipi din ochi, peste câteva secunde dacă se uita cineva ar fi crezut că i s-a părut doar că oamenii aceia s-ar fi oprit pe lângă coala de ziar.

În acest an Crăciunul a picat pe Anul Nou, așa cum ar fi vrut comuniștii să-l sărbătorim, dar n-au reușit.  Calendarul arăta decembrie 1989, dar pășisem deja în noul an!

(Fragment dintr-o carte ce va fi scrisă (?))