Am rezistat o repriză, fără să mă uit pe ecran… în pauză, o reclamă cu fotbal m-a făcut să cred că Hagi a dat gol…de aici până a-mi întoarce scaunul de la birou spre televizor, n-a fost decât o secundă.

Nu sunt microbistă. De multe ori am glumit pe seama fotbalului, atâta lume să alerge după o minge, ca atunci când reușesc s-o ajungă să dea în ea cu atâta forță de trece peste poartă! Deși scopul era să nimerească poarta! Apoi tabela de marcaj. 2 la 1 . Cine a câștigat? Dar la 1 la 1? Și mai am câteva întrebări din astea super-inteligente care îi scoate din pepeni pe cei care se pricep la fotbal.

În seara asta mi-am întors scaunul spre televizor.

Băieți tineri, frumoși, tunși,cu privirea curată…rezistenți, neobosiți, determinați, iuți…care știu să se exprime și verbal, nu doar pe teren, e logică în ce spun, transmit speranță în mesaje, sunt politicoși…modești. Și colac peste pupăză: știu fotbal!

În tribune, al 12-lea jucător…În Italia, la Cesena, spectatorii scandează ”România”, mii de spectatori…tricouri galbene…O sărbătoare!

Și antrenorul, Mister (Mirel Rădoi). Îmi amintesc cât caz s-a făcut odată pe seama lui că nu avea nu știu ce studii…Bacul? În orice caz, de atunci o fi terminat și școli înalte, dacă asta le-a trebuit, dar a știut cum să-i conducă pe acești băieți spre victorie. Semifinala de la Bologna, Jocurile Olimpice de Fotbal de la Tokio…pentru prima oară din 1964 – dacă am înțeles bine. Deci, nu e totul pierdut! Chiar dacă începem cu fotbalul. Poate fi un început. Sper că nu sunt doar o visătoare incurabilă!

”Hai, România!”