După plecarea vecinului, Victor s-a așezat în blansoar uitând un timp de caietul cu 200 de pagini. Și-a aprins o țigară – deși în ultimul timp începuse să aibă remușcări. ”Prea fumezi mult, știi că n-ai avea voie!”-îi sunau și acum în ureche vorbele soției, vorbe pe care le considera ciorba matinală, de prânz sau de seară, în funcție de ora la care se ducea în sat după un nou pachet de țigări, în timp ce ea îi făcea morală!

A încercat să cumpere un întreg cartuș, ca să nu mai cumpere zilnic, dar la fel de mult a fumat și așa. Dimineața buhăia de răsuna câmpia până ”se regla” cu o cafea clătită cu o gură de bere. Astea după ce lua praful prescris de doctor. Dacă nu l-ar fi lăudat atât cu osanale cât de cuminte și de conștiincios e la studiile în care participa pe post de cobai și dacă nu i-ar fi zis că poate să fumeze 3-4 țigări pe zi – ca nu ”carecumva” să facă sevraj și să bea și câte o bere, ca să se hidrateze, poate că n-ar fi ajuns la un pachet de țigări pe zi și bere…cât încape.

Și-a verificat berea ținută la umbră, ca să se încălzească, a scos -o de la frigider dar nu suporta lichidele reci. Încă nu se terminase slujba la biserică, așa că poate avea un răgaz până la întoarcerea soției.

Tolănit în balansoar, pufăia din țigară și se gândea la întoarcerea fiului risipitor – unicul său copil. A mai fost pe la ei, pe când era la liceu. Caty se ocupa de el, de parcă ar fi fost al ei și nu ar fi fost copilul lui Victor din prima căsătorie. Femeie simplă de la țară, cu frica lui Dumnezeu, avea un soi de respect față de mama băiatului, cu studii superioare și rude ”mari, împărătești”, obișnuia să spună, referindu-se la neamurile ei. ”Prea l-ați răsfățat pe Victoraș”- constata cu o jumătate de gură, când copilul refuza să mănânce bunătatea de ciorbă făcută ca la mama acasă și se-ndopa numai cu dulciuri! A plecat după câțiva ani și nu l-au mai văzut de peste un deceniu.

Cu paharul de bere într-o mână cu cealaltă tărând balansoarul după el mai la umbra copacului, avea din nou acea stare confuză, inexplicabilă când imaginile din trecut se suprapuneau peste cele recente și trebuia să facă un efort ca să-și ordoneze gândurile: ”ce naiba! Ar fi cazul să te calmezi tovarășe, ce a fost nu mai e și nici nu va mai fi. Așa că șezi blând! ”

Uneori se înfuria din senin ori se închidea în sinea lui, refuzând să mai schimbe o vorbă, acuzând o durere de cap și moțăind , chiar dacă aveau vizitatori. În zilele lui bune se îmbrăca la țol festiv, proaspăt îmbăiat, își dădea și cu after shave pe față, în loc de parfum și spunea glume la masă spre deliciul musafirilor. Singura problemă era că nu se știa niciodată ce toane va avea, Caty evitând din cauza asta să mai invite musafiri. Mofturos cum era, Victor prefera să stea acasă și s-o lase pe Caty să plece în concediu cu soră-sa, oriunde voia. Nu se supăra. Ba din contră, se bucura că poate să fie lăsat în pace, să fie el însuși cu gândurile lui, fără a mai fi nevoit să poarte o mască amabilă.

Victoraș revenea după o lungă despărțire. Tată și fiu care nu prea se cunosc, dar care încearcă o apropiere pe sistemul că sângele apă nu se face. Asta dacă ar vrea să fie un pic mai mult semănătorist decât realist. Pentru că nu poate uita că Victoraș e la vârsta la care s-ar însura dacă ar avea și el o casă. Sau măcar posibilitatea de -și cumpăra una. Victor și Caty au o casă destul de mare și alți moștenitori direcți nu au! Nemaifiind la prima tinerețe, chiar dacă un timp ar locui împreună, ei și tinerii, tot ar fi o soluție bună! Numai că Victor între timp îi promisese casa unei nepoate care ar urma să se ocupe de cele necesare când o fi să vină bătrâna doamnă cu coasa! Victoraș desigur nu știe nimic. Și nici nu va afla încă.

Și-a mai aprins o țigară, la faza asta cu moștenirea se enerva regulamentar. Inevitabil își aducea aminte de toată viața lui, de toate necazurile pe care le-a avut și tot procesul de conștiință se termina cu autoliniștirea ”n-a fost doar vina mea”. Înțelegea că nu-i frumos, mai ales că știa că nu se cade ca să vorbești despre morți decât de bine sau nimic, Victor avea convingerea că problema lui își are rădăcina în cei șapte ani de acasă.

Urmărind printre genele încă lungi rotocoalele de fum, Victor revedea locuința lor modestă dintr-un cartier mărginaș și auzea frânturi de ceartă între maică-sa, o munteancă aprigă și taică-su un dobrogean molcom, liniștit ca marea după furtună. Când s- au mutat la bloc și s-au născut gemenii, certurile s-au mai rărit, dar ambițiile muntencei nu au scăzut din intensitate. Victor, fiind mai mare cu zece ani decât frații săi, avea rolul de a realiza visul muntean!

”M-am străduit să n-o dezamăgesc! Am fost eminche, sau aproape emininche, voiam să mă fac actor și încercam să fac totul în așa fel încât să-i fiu pe plac”…a continuat Victor să citească din caietul cu 200 de pagini.