August

Mătușă-mea mi-a făcut cadou încă anul trecut de ziua mea un caiet cu 200 de pagini, coperți cartonate, cam înflorate pentru gustul meu, dar …calul de dar nu se caută la dinți. Doamna profesoară de dicție mi-a zis să-mi notez gândurile, așa cum îmi vin în cap, fără înfrumusețare și de astea și apoi să le citesc cu vocea tare, de parcă n-ar fi fost scrise de mine. Să am grijă la dicție. Știu că mai am de lucrat …am tendința de a – l imita pe actorul meu preferat. Pe cel care tocmai e la rând. Că îmi place ba de unul, ba de altul. Nu vă speriați, că nu sunt mulți!

Astfel se explică noua mea îndeletnicire, cam feminină ce-i drept, să-mi fac un jurnal. Exagerat spus feminină, că doar au fost mari scriitori care au ținut jurnal și asta nu le-a scăzut popularitatea. Caietul meu e unul deosebit, am uitat să menționez că are și un lăcățel prins de o bentiță, deci se păstrează intact secretul scris în el.

Am amânat scrisul pentru câteva ore, că pe tren nu pot scrie lizibil. De când am ajuns la mare – deși e devreme, abia a răsărit soarele, nu m-am putut abține ca să nu dau o fugă pe plajă, ca s-o salut pe frumoasa mea învolburată, că n-am mai văzut-o de un an! Mi-am lăsat bagajele, am trecut pe la Jacky, pe care nu l-am găsit, că era în gară, la agățat clienți pentru casa lui bună -sa, pe care o dă în chirie peste vară. Casa, vreau să zic. Nu pe bună-sa.

Am mâncat niște cartofi pai cu ouă prăjite și am băut o braga rece, așa ca la mare! Apoi am coborât la plajă. Prietenii mei vara se duc la munte, așa cum noi venim la mare. M-am învârtit un pic prin zonă, să inventariez ce s-a mai schimbat de vara trecută. Ștrandul e așa cum îl știam. Plaja e destul de curată. După furtună frumoasa mea se va descotorosi de niște alge, asta e treabă verificată. Și atunci pe mal vor fi pete de covor verde, cu miros de pește…

Tot meditând la nemurirea sufletului, am ațipit și m-am prăjit frumos, ca o scrumbie! Jacky m-a trezit, absolut grijuliu, stropindu-mă cu o găletușă de apă, norocul lui că n-a fost apa rece, că altfel ar fi trebuit să exerseze pe mine resuscitarea.

Jacky – îi place să-i spunem așa, de fapt e turc și îl cheamă Ismail. E mai mare decât mine, anul ăsta a dat bacul, pe când eu mai am de tocit coate încă un an. A avut noroc, a intrat la facultate, așa că nu va face decât șase luni de armată. La teriști. Adică Termen Redus. A avut noroc, zic eu așa, dar numai el știe cât a învățat că a fost concurența mare și anul ăsta la politehnică. Cel puțin 8 sau 10 pe un loc.

Pe lângă dicție, exersez improvizația. De pildă mă prefac că sunt un turist străin și vreau să agăț o gagică. Cu franceza învățată din filmele cu Funes sau Jean Marais facem o conversație de ne invidiază toată plaja, aripa autohtonă. Că ceilalți sunt în zona selectă. Nu e greu să ghicești care-s de-ai noștri, care- s străini. E destul să tragi cu ochiul la restaurant. Meniul lor e mai bogat! Și mai fac și mofturi. Lasă în farfurie de zici că încă nici nu s-a atins de ea!

Olalala! Ah, bon ! Mais non, mon cher ami!Și am pornit cu Jacky spre marea aventură.

(Fragment din…)