Expresia ”arz-o focu`de mașină”are la bază o poveste reală. S-a întâmplat în Cluj, pe o stradă îngustă, undeva pe malul Someșului. Imaginați-vă un camion greu, nemțesc intrând pe această străduță. Din el coboară un sergent, un caporal, ambii cu vechime în armată, iar al treilea, cel mai tânăr, soldatul abia instruit și înrolat la popotă, rămâne de pază. Cei doi intră grăbiți într-o clădire, la aprovizionare. Nici nu pleacă bine cei doi, când apare un civil la camion și îi zice: ”mută-ți bolidul dacă nu vrei să ai de a face cu colonelul, că nu stai bine aici!”

Pacifist din fire, deși fără permis de conducere, soldatul a pus în mișcare bolidul. Poate că ar fi scăpat basma curată, avansând câțiva metri de Buickul neamțului, numai că tocmai atunci a intrat pe străduță lăptarul! Cu multe bidoane pline în căruța trasă de un cal cam nevricos. Când s-au trezit nas în nas, calul și bolidul, nu puteai ști care s-a speriat mai tare. Calul a sărit, ridicându-se pe picioarele din spate și nechezând nevoie mare, Tata, căci el era șoferul ad-hoc, (dar pe atunci încă nu știa că peste ani și ani îmi va fi tată, de fapt nici eu nu știam că mă voi naște,) deci șoferul fără experiență, speriat și el, a dat înapoi. Așa cum era de așteptat, a dat peste Buickul neamțului. Asta încă n-ar fi fost un lucru extrem de grav, dar nu s-a mulțumit cu atât, deși l-a șifonat îndeajuns de bine, l-a și târât după el, zăngănind.

Lăptarul și-a calmat calul și a șters-o englezește, strecurându-se pe lângă camionul cu ”remorcă!”

La zgomot a apărut colonelul, roșu de supărare, gesticulând vehement cu pistolul din dotare și răcnind ceva în germană.

-Halt, halt Kamerad! Kruțifix …atât a priceput și șoferul fără voie, mai ales când a văzut mașina neamțului.

-Ce zice? -i-a întrebat totuși pe curioșii care s-au strâns ca la urs.

Având schema alăturată nu era greu de ghicit ce a vrut să spună autorul! Câte un binevoitor schița totuși un gest, arătând cu capul spre Feleacul, dealul Clujului, dându-i de înțeles că acolo -i granița cu România. Pe acolo ar putea fugi.

Ușor de zis, să fugă, la o săptămână după ce dezertase frate-său? Ce va zice mama? Iar să vină jandarmii la ușă ca să-i caute? Și a ales să stea.

I-a promis neamțului, cu ajutorul unui translator, că îi va da la reparat mașina. Neamțul s-a calmat, că doar erau ”camarazi” până la capitularea Germaniei, peste câteva luni, în 8 mai 1945, dar lui tata îi pierise cheful de șofat!

Atât a fost întâmplarea. Abia cu mintea mea de acum îmi dau seama câte aș fi avut de întrebat! Tata s-a născut în România. A venit războiul. A fost Diktatul de la Viena, și s-a trezit încorporat în…armata maghiară. Sfârșitul războiului l-a prins în Cehia. Astfel 8 mai a rămas memorabilă, fiind ultima zi de război și prima zi de prizonierat petrecut într-un castel din Brno. (Cehia)

Captura lui de război ar fi fost o ladă de lemn plină cu romane, ediții speciale, cărți legate în piele. ”Davai ceas” i-a confiscat-o, așa că după trei luni, când a scăpat, pornind în lunga călătorie către casă, nu avea decât hainele ce au mai rămas pe el. A pornit pe cont propriu, neașteptând încolonarea spre o viață mai bună! Bănuiesc …la ruși!

NR.

Doar frânturi de discuții auzisem când îi povestea mamei că ”ăștia” se uită la el de parcă el ar fi vrut să lupte cu făcălețul pe frontul din Vest! Ești dușmanul sovieticilor, da? Ca să nu avem probleme, ne-a ținut la distanță de întămplările astea din trecut. Așa se face că am rămas cu o mulțime de întrebări fără răspuns! Din câte am prins din zbor însă, mi-a fost mai ușor să -l înțeleg pe Bologa din Pădurea Spânzuraților!