Bradul nostru argintiu cu pată roșie pe tulpină, cumpărat din timp la insistențele lui Iliuță, îl împodobesc după Crăciun. Mai mult de Anul Nou, așa cum le-ar fi plăcut tovarășilor.

Refugiatele mele au prins curaj și rând pe rând și-au retras ambasadele, cu copiii și cu saltelele lor. Nu se mai trage. Revoluția a învins!

S-au grăbit să plece, nu-mi amintesc să-mi fi zis ”mulțumesc”vreuna dintre ele. De fapt nici nu știam cine sunt, doar că stau și ele în bloc. Doar pe nevasta sculptorului amator o cunoșteam cât de cât.

Pe palier și în casa scărilor e un du-te vino continuu. Ilovan vine cu lista și ne ia televizorul, așa defect cum era, fiind pe inventarul lui. Prietenul de familie, Giugiu trece și el într-o mare viteză, iar la plecare de pe scări îmi strigă:”îmi pare rău că te-am cunoscut!” Oare ce-ar fi vrut să spună?

Dana are musafiri după-masă. Îmi etalez talentul de cofetar pregătind un tort de zile mari cu cremă de cacao și blatul de tort cumpărat. Cu modestie culeg laudele și admirația buzoienilor. Drept recompensă primesc și câteva cepe roșii, lunguiețe, zemoase…

Maramoroșanul de la șapte ne vizitează înainte de plecare. Pleacă și civilii. Grig e mare meșter la făcut cartofi pai! Se taie cartoful ca niște bețișoare și se prăjesc în ulei. Are o teorie cât de mari să fie paiele, cât ulei se pune în tigaie și cât de încins trebuie să fie uleiul, cât se lasă cartofii la prăjit…Așa că l-am lăsat să ne mai uimească, așa ca de plecare.

Blocul fiind recent construit, cu liftul schițat pe post de bau-bau, tot anul am avut probleme din cauza curentului. Pe sistemul comunist, blocul a fost branșat la un tablou de siguranță, necontorizat, fiecare locatar suplimenta căldura cu câte un reșou improvizat din BCA cu rezistențe. Nu-i de mirare că săreau siguranțele, iar Grig își lua cizmele de cauciuc, ceva scule și dispărea pentru câteva minute, după care toată lumea jubila: ”s-a făcut lumină-n sat!”

De câteva luni ne-am adus de acasă un calorifer electric, pe roți, pe care îl mut dintr-o cameră în alta, mai ales noaptea, ca să nu-i fie frig juniorului. Prima factură de la Electrica e piperată. 2000 de lei!

E o veselie generală, deși un pic reținută. La televizor au fost reluate lecțiile de limba franceză de pe vremuri. Rulează și un film serial pe care-l urmăream cândva cu plăcere: Thiery La Fronde! Dacă în urmă cu o lună ne uitam la bulgari, acum avem program non stop la televiziunea română.

Încă nu e clar cum stau lucrurile. Oamenii se tem să vorbească. Doar cu o jumătate de gură fac glume, de teama urechilor, dar nu e totul pierdut, până mai avem simțul umorului!

”Ce- i aia miting? Mâine va fi un miting, am auzit la televizor. Ce -i aia miting?” – se întreabă o prețioasă, aranjându-și buclele în timp ce se examinează cu stisfacție nedisimulată în oglinda de pe hol. ”Ce vrei dragă, e democrație!”- glăsuiește alta, ocolind răspunsul. Sunt musafirele Danei, nu mă bag.