Circulă tot felul de zvonuri, care mai de care mai alarmante. Dacă vin la ușă teoriștii să nu opunem rezistență, să cedăm apartamentul și să plecăm! Aveți grijă, se aude că apa e otrăvită! Ați auzit? Cineva a fost împușcat în casă! Alta pe balcon, altul din ricoșeu, tot în casă.

Refuz să mă gândesc că poate fi adevărat. Unde să mă duc? Am ceva bani, dar…Cum să iau legătura cu tine? Transmisionistul nu are telefon acasă!

Noaptea un elicopter alb trece prin fața geamului. Nu văd nimic înscripționat pe el. Și se trage ca în filme.

”Staț zos că vă-mpuscă si muliț ca plostii”- cu acest avertisment sunt primiți noii veniți în apartament. Toată casa e ca un azil de noapte. Peste tot saltele, copii și femei. Dimineața când se oprește concertul se duc pe la casele lor, ca să revină odată cu apusul soarelui când se trage din nou într-o veselie.

Se apropie Crăciunul. Bradul nostru e pe balcon de câteva zile. ”Crăciun însângerat!” Mi-am amintit de pata roșie de pe trunchiul pomului!

Un vecin atârnă covorul pe bătător. Dă de câteva ori cu simț de răspundere în covorul persan, iar ecoul loviturilor e dublat de o rafală de împușcături! Curajosul dispare cu repeziciune din zonă!

Nu știu de unde am atâta putere. Abia dorm pe furiș câteva minute. Juniorul se trezește la zgomotul împușcătorilor și plânge. Îl calmez cumva, în liniștea instalată se aude un concert de sforăituri. Mămicile obosite dorm duse. Îmi admiră curajul și se simt în siguranță. De-ar ști că eu mă simt curajoasă tocmai datorită lor! Că nu sunt singură!

Vajnicii noștri paznici de la intrare se retrag, unul câte unul. Au pus gratii de fier și au închis ușa cu lacăt. De ce să mai stea acolo? Îi văd pe vizor plecând, dar nu suflu o vorbă.

La etajul unu vecinul face statuete de ghips cu polistirol(?). Habar nu are de revoluție! E în concediu și face un ban din îngerași, iepurași și pitici!

Dimineața, cum pleci, cum se aud împușcături și numai știu nimic despre tine până când revii peste o zi-două.

Cazarma voastră-aproape părăsită, a rămas fără militarii concentrați, iar cadrele militare făceau prezența și ”păzeau” clădirea, cu mâinile goale. Un singur pistol era în toată cazarma, cel al comandantului unității.

Ai fost distribuit să faci de gardă la Casa Republicii. Am întrebat colegii care apăreau din când în când prin bloc dacă te-au văzut, dacă știu ceva de tine? Nu l-am văzut!-mi-au răspuns din fugă. Când ai ajuns acasă te-am întrebat cum aperi Casa Republicii? Ai armă? Da, desigur!Apoi când m-am interesat au râs de mine. ZB-urile alea? Ferească sfântul!

La fel au râs și de păturile mele agățate pe geam…

La Casa Republicii, camerele acelea de la îmbinările gardurilor, șase sau opt? erau iluminate, puteai să ajungi la ele fără să fii observat. Înăuntru un milițian, un soldat și un ofițer. Milițianul avea pistol mitralieră cu pat rabatabil, soldatul și tu aveați armele de pe vremea lui Pazvante Chioru. La blocurile de vizavi, pe șantier, cățărat într-o cabină de macara stătea de pază un soldat. Supraveghea zona.

Dimineața venind din schimbul de noapte ai trecut pe la un magazin din cartier. ”Armata e cu noi! ”- strigau oamenii care stăteau la rând. Te îmbiau să mergi în față, că ești obosit! Ai ajuns acasă cu un pachet de piper negru, cafea boabe mari cât buricul degetului! Lucioase și parfumate! Ai trecut și pe strada Mărgeanului, ai adus lapte și pâine. Eu n-am mai părăsit apartamentul.Cam zboară gloanețele venind de nu se știe de unde, dar oamenii își văd de treabă.

Mai nou se trage și ziua-amiaza mare. Pe la uzinele Vulcan, la stânga de blocul nostru, pe la capătul străzii, se aud împușcături. În față, pe acoperișul unui bloc aproape de Calea Rahovei, niște siluete în combinezoane negre cu arma în mână se furișează pe lângă casa liftului, se aud împușcături, dar nu-mi dau seama cine și asupra cui trage.

Vine tatăl Danei din Prahova. Povestește cum a ajuns adăpostindu-se de la un stâlp la altul, din Gara Nord, pentru că se trăgea și la sosire, și la fel a fost și când a plecat.

Sunt îmbrăcată, gata de drum de câteva zile. Dimineața mă spăl, îmi schimb hainele și sper că nu va trebui să plecăm nicăieri. Bricheta ascunsă în sutien s-a descărcat singură!

Păzim televizorul. Dictatorul a fost prins și ni se promite că vom vedea procesul ceaușiștilor. Bineînțeles că nu ne vine să credem!

Parcă ieri a fost când se oprea circulația pe oricare bulevard ca până să te întrebi ce se întâmplă deja trecea coloana de mașini negre. Ceaușescu părea alb, tras la față și își flutura mâna anemic spre noi.

În naivitatea mea eram mândră că țara noastră s-a dezvoltat, nu mai e republică populară, e republică socialistă! Și șeful nostru e mai frumos decât cei care veneau la noi în vizită!

Apoi am văzut procesul și execuția. A fost 25 decembrie!

Am împodobit bradul. Pun laptele la fiert pe aragaz. Laptele dă în clocot și sunetele seamănă izbitor cu împușcături. Va mai trece multă apă pe Dâmbovița până când voi reuși să nu mai stresar la …împușcăturile din oala cu lapte!