Liceul meu se intitula Liceu Teoretic. Practic, însă, era o școală destul de bună, dacă aș zice foarte bună, m-ați putea considera subiectivă. Primul an de liceu era un fel de ciur. Trecerea de la școala generală la o treaptă superioară însemna un salt serios. De la schițe pe tablă, rezumat dictat din caiet, aveam să ne confruntăm cu teorii serioase la mate, la fizică, la chimie. Istoria, geografia, toate au devenit mai serioase, abordând un stil mai elevat fără o trecere care să ne fi pregătit că nu ne mai jucăm de-a școala.

După examenul de admitere, despre care ne puteau spune profesorii care ne cunoșteau din generală, dacă îl vom lua cu ușurință , ori îl vom pica, a început selecția mai mult sau mai puțin naturală. Cazul meu la mate a fost selecție …firească! (revedeți pasajul cum am rămas corigentă la mate în clasa a IX-a). Destul de multe au picat eroic pe câmpul de luptă al primului an de liceu. Cele care au trecut de clasa a IX-a aveau șanse serioase să ajungă la final, dacă nu s-au măritat cumva!

Pe lângă educația serioasă la tot felul de materii studiate de-a valma, din clasa a X-a învățam materii diferite în funcție de alegerea făcută: clasa ”umană” sau clasă ”reală”. La umană aveam tot mai puțină matematică, chiar dacă pe a X-a ni se preda și trigonometrie, dar în cele din urmă am scăpat de ea. Învățam în schimb literatură universală, istorie, psihologie, filozofie, economie politică, limbi străine…

Dacă în generală ne învățau lucruri practice, de pildă cum să coasem un nasture, sau floricele pe un material numit ”panama”, să brodăm manual ”madeira”, tot felul de metode de tivuit, să tricotăm, sau la orele de bucătărie să preparăm sandwichuri, salata de boeuf, peltea de gutuie, ( de astea îmi aduc aminte, dar nu am învățat nici să tricotez , nici să brodez-din motive …Bine , vă spun: la ore mereu aveam de corectat, de refăcut o parte din lucrul manual, care totuși creștea de la oră la oră și merita nota 10, mulțumită mamei care mă salva, lucrând în locul meu! E drept că mă dojena, ce fel de gospodină vei fi , dacă nu înveți să…și urma o listă în funcție de operațiunea pe care nu voiam s-o fac. )

Mai fac o paranteză, merită. (Nu prea tăiam ceapa julien, curățam morcovii precum se ascute creionul, stropind jumătate din bucătărie, dar cel mai cel a fost refuzul meu de a prinde o găină! Am oroare de pene și acum, dar de tăiatul găinii nu putea fi nici pomeneală! ”Ce fel de gospodină vei fi…”și aici a venit replica mea demnă de Nostradamus! Când voi fi mare găinile se vor vinde gata dezbrăcate, fără pene, fără gheare și fără mațele alea scârboase, și fără cap! E drept că au trecut câțiva ani, până s-au prins comercianții ca să nu mă surprindă cu piese de schimb ascunse în carcasa puiului!)

La liceu nu mai aveam atelier ca în generală, dar făceam un fel de practică în fabricile și uzinele patriei. Odată pe săptămână năvăleam în câte o secție de fabrică, unde nu puteam nici să ne accidentăm și nici să producem prea mari pagube economiei socialiste. De pildă la ambalat, la sortat, sau verificat ambalaje. Am fost șocată de spiritul muncitoresc, de limbajul slobod al muncitoarelor! La câte o bârfă ar fi trebuit pus semnul 18 +, atât de explicite erau poveștile. Acum ni s-ar atrage atenția că urmează vorbe ce ne pot afecta emoțional! Pe atunci și asta făcea parte din educția pentru viață. Cu V mare.

Îmi amintesc o hală mare cu o bandă rulantă la mijloc, pe lângă ea stăteau muncitorii, adică noi, odată pe săptămână, și puneam în cutiile care veneau pe bandă piulițe, șuruburi mai mici, mai măricele, țevi de aluminiu. Piese din care se asamblau antenele de televizor. Fiecare elev punea câte- un fel sau două de piese, care trebuiau numărate cu grijă. Din când în când pe bandă apărea alunecând gugulici Bau-bau, zeul secției, un mare maistru guraliv, care comenta dacă nu puneam exact șase dim unele, opt din altele…La capăt de bandă erau colegii care închideau și lipeau cutiile după ce CTC-istul (Control Tehnic de Calitate) punea fițuica ștampilată în cutie, apoi alții trambalau cutiile la depozit.

În alt an, făceam muncă de birou. În Primărie. Nu-mi amintesc ce făceam acolo, probabil nimic important, rețin însă pauzele de masă…Așa o fi treaba și acum, de trei săptămâni aștept un răspuns la niște întrebări simple de la Primărie!

Toamna schimbam macazul și participam la culesul recoltei în cooperativele de gospodărie agricolă. Ne duceau în mod organizat pe la satele limitrofe orașului ca să facem cunoștință și cu munca de pe câmp, ca să avem habar cum va fi în câmpul muncii.

Am cules niște ardei grași, mari, de un verde crud, așa cum sunt acum ardeii de la supermarket, aduși din Olanda. O fi neamurile celor verzi de la noi, care au emigrat și acum se-ntorc rușinați la rudele sărace…Interesant , că la părăsirea zonei de recoltare ne verificau gențile ca nu cumva să fi luat și noi vreun ardei! Am muncit noi cu spor, până ne-am plictisit și atunci a început un război cu aruncatul obuzelor de ardei…dacă te-a nimerit unul, n-ai mai uitat că ai fost la cules de ardei!

Nici de culesul cartofilor n-am uitat” Floarea de cartof și povestea ei cum a ajuns în Europa, cât de cât cunoșteam, dar nu mi-am imaginat că adunând cartofii din cuib, te poți întâlni cu un șoricel!

Și ca să închei cu muncile din anii de liceu, trebuie să menționez lupta cu forțele naturii. După ce Mureșul s-a umflat în ”pene” atât de tare într-un an de și-a făcut drum până la poalele dealului ce ducea spre blocul meu, toată suflarea a participat la ridicare unui dig de pământ care să stea în calea apelor. Și aici am făcut cunoștință cu sapa și lopata. Am făcut treabă bună. N-a mai trecut apa peste el! După lucru ne duceau la cantina unei școli care avea internat și cantină – școala agricolă. Și iar n-am uitat ciorba de fasole în care găsit un fir de păr…așa că nu vă pot spune ce gust avea ciorba, care de altfel arăta bine. Boabe albe, zeama roșie, cu o bucată de pâine proaspătă și ceapă pe lângă…Am preferat să rabd foame până ajungeam acasă!

Liceu teoretic, teoretic, dar practic ne-a învățat de toate!