De câte ori am zis mai în serios, mai în glumă, dau un regat pentru o fisă! Acea monedă de 25 de bani care te putea salva de surprize neplăcute, de pildă. Bănuțul nu era destul, desigur, mai aveai nevoie și de un telefon public, dar și un telefon fix, acasă

Dacă nu aveai telefon la domiciliu, apelai la vecinul care avea telefon. După tradiția vremurilor un tanchist de pildă avea telefon acasă, dar un transmisionit n-avea decât promisiuni!

O adevărată distracție însemna să ai ”telefoane gemene” cu vecinul. Două aparate cu o cifră diferență între cele două numere de telefon. Când se forma unul din numere, se auzea un ușor clinchet și pe celălalt telefon. Dacă nu erai atent la clinchet și tocmai atunci ai avut nevoie de telefon, vecinul îți tăia elanul: n-auzi că vorbim??

Dacă ai avut norocul să ai niște curioși în cuplaj, asistau și ei la toată convorbirea de li se auzea respirația.

Dar dacă n-ai avut telefon nici în cuplaj și nu ai găsit unul să nu fie defect nici pe stradă, nu aveai decât să mergi la poștă! Acolo stăteai la rând până prindeai o cabină liberă, sau așteptai să te strige telefonista pe o voce nazală: ”pentru București, cabina 5.” Sau ”Bucureștiul nu răspunde, mai insistați?” În timp ce vorbeați vă întrerupea cu aceeași voce nazală și plictistă: ”vorbiți?” De parcă n-ar fi auzit toată convorbirea dacă voia …Sau te anunța pe un ton șugubăț că” numărul apelat nu primește cu taxa inversă!” Și atunci începea altă distracție.

Pentru convorbire interurbană trebuia să ai monede de 1 leu sau de 3 lei. Ai format numărul, a și căzut prima fisă de cum ai rostit alo? Dacă ai format greșit și ai nimerit la altă adresă, ai pierdut moneda! Degeaba aveai bancnote, aparatul funcționa doar cu monede!

Se întâmpla să se formeze o coadă la câte un telefon public. Cel care a apucat să intre nu se lăsa dus până îl țineau fisele. Cei de afară gesticulau nervoși, ce faci omule și noi vrem să vorbim!

Anii au trecut, cabinele telefonice au dispărut, clădirea Telefoanelor s-a transformat în mall și nu se mai miră nimeni că tot mai multă lume aparent vorbește singur, are celularul la ureche, ori răspunde la ceasul de pe mână!