Să faci naveta zilnic cu autobuzul, nu e visul domnițelor! O oră dus, o oră întors, fie ploaie, fie soare, fie frig! Într-o seară la întoarcere s-a lăsat o ceață atât de densă de nu se vedea unde-i marginea drumului! Mergeam la pas, cu ușa deschisă dirijând șoferul ca să nu dea în șanț! De parcă am fi fost într-o sticlă cu lapte! Doar bănuiam pe unde e drumul!

În altă seară, așteptam în halta de la Fânațe să vină autobuzul. Iarnă, zăpadă mare. În liniștea de pe marginea pădurii periodic auzeam zgomotul unui motor. Asta sigur e autobuzul, îmi spuneam plină de speranță, ca să realizez apoi că imaginația îmi juca feste. Lupii din depărtare în schimb chiar strigau la lună!