Cu doar câțiva ani mai în vârstă decât elevii mei de clasa a VII-a, la început ne-am studiat reciproc cu destulă curiozitate. Atât de disciplinați, cuminți și ascultători erau, cum nu am prea mai văzut. Totuși i-am surpirns șușotind: ”Domnișoara de la oraș nu știe să aprindă focul! Chiar nu știam.

Duminică treabuia să vin de dimineață la școală, când în clasă era mai frig decât pe afară. Teracota era rece. Lemnele nu aveau de gând să se aprindă…în ciuda încercărilor mele repetate. Degeaba am pus bucăți de hârtie, așchii mai subțirei …nimic.

Dacă tot am venit în singura mea zi liberă până la școală, m-am apucat să fac ordine în fundul sălii, unde era depozitat materialul didactic. Un glob pământesc mai mărișor rămas de pe vremea lui Pasvante Chioru, niște hărți din care au gustat și șoarecii, negăsind altceva mai hrănitor. Tot acolo am dat și recipientul acela de sticlă cu oul de găină…grație căruia m-am lăsat de agricultură. Recunosc, visul meu de domnișoară de la oraș nu includea studiul oului de găină, de la clocit pnă la puiul embrion!

Am desenat niște planșe la biologie, la anatomie, am refăcut câteva hărți…Teorectic ar fi trebuit să am activități cu elevii, dar ei au preferat să meargă la biserică. Nici nu prea aveau de ales, domn părinte, soțul învățătoarei erau vecinii lor dacă ei mergeau la slujba de duminică, n-aveau cum să lipsească nici ei. Mai ales pe un frig de crapă pietrele.

Tovarășul director a trecut pe la școală, așa de curiozitate, să vadă dacă am semnat condica de prezență. Poate că i s-a făcut milă de mine, văzând cu cât stoicism rabd de frig și a binevoit să aprindă focul. Apoi a plecat. Pe când s-a încălzit cât de cât teracota, potrivit indicațiilor prețioase, a trebuit să mă asigur că am stins focul, că nu pică niciun pic de jar pe podeaua de lemn…Cu siguranță aceasta ar fi fost mai nerăbdătoare să se aprindă decât suratele ei din sobă.

Cu timpul am învățat că bucățile de lemn aduse benevol de copii nu eau chiar uscate, de aceea nu luau foc. Că în teracolă dacă pui o grămăjoară de bețigașe subțiri, uscate peste care picuri un pic de…combustibil, de pildă benzină, cerșită de prin vecini, apoi îi dai chibrit….minunea se întâmplă! Apoi peste flacăra iscată mai pui niște lemne de foc uscate…exact pe când trebuie să te pregătești de plecare, teracota frige!

Privind pe geamul cancelariei am văzut autobuzul durduliu, cu două uși cum avansa legănându-se spre satul cap de linie, ca de acolo întorcându-se să se oprească, dacă mă vede în stație, sau să meargă mai departe, nefiind alți călători duminica.