Etichete

, , , ,


33634216_10216888059142548_7017893840593879040_n.jpg…afirmă Adriana Macsut făcând o călătorie imaginară pe urmele tibetologului Kőrösi Csoma Sándor cu romanul ”Drumul cel Mare” de Korda István.  …aș putea spune că m-am întânit cu Kőrösi Csoma Sándor. Am tresărit surprins, ca la vederea unui cunoscut, când, pe o stradă din Sfântul Gheorghe i-am văzut numele pe o tăbliță, apoi pe frontispiciul unei școli. Făcusem una dintre acele călătorii care se întâmplă doar o dată în viață, la Arcuș”, îl citează pe Marius Dobrin, unul dintre autorii volumului de publicistică intitulat ”trei”, recent lansat la Cluj-Napoca.

Și continuă:

”Călăuzită de firul narativ al lui Korda István, am călătorit și eu cu emoție din Chiuruș, un sat ardelean, până în Tibet pe urmele lui Kőrösi Csoma Sándor, fondatorul tibetologiei. Visul acestui copil ambițios de țărani a fost să caute în Asia urmele patriei ancestrale maghiare, dar destinul l-a dus în Himalaya: ,,Ce-i asta? Himalaia, sau poate vârful Harghita? Acasă țara se trezește din somn. Va veni o zi când alții vor călători mai ușor… Totuși nu-i pare rău că a plecat la drum… A avut dreptate… Trebuie să îndrăznești.”

Visul copilului ”cu cap bun”

Povestea începe cu copilăria lingvistului Kőrösi Csoma Sándor în satul Chiuruș. Pe atunci era un băiețaș pe nume Sándri care visa să călătorească peste munți asemeni vulturului: ,,Se uita, se uita la vultur… și cum stătea întins pe spate, își închipuia că dintr-un singur salt ar putea ajunge în vârful Stejerișului. Doar să vrea, și atât… ” Se poate că a vrut și animat de o voință această voință extraordinară și-a împlinit destinul: ,,Drumul lui în viață era hotârât: avea să călătorească departe și să ajungă unul din cei mai mari lingviști ai vremii sale” , scrie Vlaicu Bîrna în prefața romanului.

Student la Universitatea din Göttingen

În satul natal învățătorul Kónya Sámuel îi este un adevărat mentor pentru că observă că băiatul ,,are cap bun”. Tot aici trăiește și primii fiori ai dragostei alături de Zsuzsika. Târziu este lăsat de tatăl lui să plece la colegiu la Aiud, unde învață, și pentru că era sărac, rabdă de foame și slugărește copii bogați. Totuși ambiția și voința îl duc departe și ajunge șef de promoție. După absolvire devine profesor și crede că visele lui s-au prăbușit, dar prietenii reușesc să îi obțină o bursă la Universitatea din Göttingen. Acolo are parte ,,printre profesori de adevărați prinți, prinți ai știiinței”. Nu renunță la visul lui de a găsi patria originară maghiară și până la urmă pleacă spre pâmântul Asiei.

Printre piscuri pleșuve

,,Pornind către pământul Asiei cu un pașaport cumpărat, la Sibiu, Kőrösi Csoma Sándor a trecut prin București în ajunul revoluției lui Tudor Vladimirescu. (…) S-a întâlnit cu ciuma la Istanbul și …. a coborât spre Egipt… unde ciuma l-a ajuns din urmă.(…). Etapele peregrinărilor sale sunt din ce în ce mai îndepărtate și anevoioase. De la Bagdad la Mossul, din Teheran la Bukhara, urcând pe platoul Cașmirului la trei mii de metri înălțime printre piscuri pleșuve, coborând pe valea Indusului printre călugării budiști din Lamaiura (…) Kőrösi Csoma Sándor, cu o stăruință năprasnică și putere de rezistență uimitoare, își urmează drumul”, aflăm din prefața scrisă de Vlaicu Bîrna.

Regretul de a nu avea catedră de tibetologie

”Drumul cel Mare” scris cu dăruire și talent de Korda István povestește despre savantul Kőrösi Csoma Sándor, fondatorul tibetologiei. ”Vă rog să încercați să o citiți și veți vedea ce înseamnă ambiția unui adevărat intelectual. E o carte care vă face să plângeti că v-ați resemnat și ați uitat de vocația voastră în viață. Am călătorit și eu cu eroul ei în Tibet! Mi-am amintit că am visat cândva să scriu o teză de licență în tibetologie, un vis imposibil în România pentru că nu există profesori coordonatori pe această temă. Până la urmă am scris o lucrare despre Literatura sapiențială în Egipt, Israel și Sumer. Degeaba botezăm nume de străzi sau de școli cu numele Kőrösi Csoma Sándor sau îi ridicăm statui dacă nu reușim să traducem în românește dicționarul lui tibetan și să punem bazele unei catedre de tibetologie”, cu aceste cuvinte își încheie recenzia romanului, Adriana Macsut.