Mi-am pregătit uniforma, am făcut baie și înainte de culcare am mai verificat să nu fi uitat ceva. Dimineața, 15 septembrie, de obicei era o zi cu soare, cu o ușoară răcoare, dar cu aerul curat ca lacrima, de parcă și vremea s-ar fi pregătit pentru deschiderea festivă a noului an școlar.

În curtea școlii pe loc de cinste era o masă lungă acoperită cu pânză roșie, cu buchete de flori, aranjate în fața directoarei, pe niște scaune stătea toată conducerea școlii. Se vedea de la o poștă că e moment festiv.

Intrând pe poarta școlii cei mari își afișau mimica de duminică privind cu superioritate la cei mici care cu greu se desprindeau de mâinile mămicilor ca să se alinieze în spatele tovarășelor învățătoare.

Fiecare clasă avea în față un cadru didactic, după care doi câte doi, după înălțime, ca la ora de sport, se aliniau copiii. Ferchezuiți, stingheri în uniforma mirosind a fabrică, cu pantofii uneori cu un numaăr mai mare, să fie bun și la anul, strângând în mână nelipsitul buchet de flori.

După intonarea imnului de stat -Trei culori cunosc pe lume-au urmat luările de cuvânt. Au fost lăudate realizările anului școlar precedent, cu aplauzele de rigoare, s-au rostit apoi urări de bine pentru noul an școlar, după care cei care învățau de după-masă erau trimiși acasă, până la ora două, iar cei din schimbul întâi, de regulă clasele mici și cele terminale, eram direcționați spre sălile de clasă.

În clasă ne întâmpinau pereții proaspăt zugrăviți, podeaua mirosind a petrol, iar pe tabla neagră un desen de cretă colorată ne ura bun venit. Buchetele de flori din mânuțele noastre ajungeau pe catedră, făcând un munte multicolor sub nasul învățătoarei.

Pe fiecare bancă găseam o floare, un teanc de manuale pe care cu greu le căram acasă, sub îndemnul de luat în seamă, să le învelim cu hârtie albastră sau cu coperți de nylon și să le punem etichete albe cu chenar albastru pe care să ne scriem numele , clasa și denumirea manualului.

Ne-au sfătuit să avem grijă de manuale, să nu le facem urechi de măgar în loc de semn de carte, să nu le stricăm, pentru că așa cum le vom preda la sfârșitul anului școlar așa vom primi și noi altele la anul! Dacă nu cumva ne vor pune să le și plătim!

În prima zi de școală toată lumea era veselă! Nici învățătoarele nu ne certau dacă nu stăteam ca sfinții pe pereți, ba puteam să ne alegem și colegii de bancă, stăteam de povești, ne răsfoiam noile manuale, în ciuda avertismentului că ne vom plictisi de ele dacă le vedem din prima zi. După ce ne-au verificat datele înscrise în catalog, ne-au dictat ce trebuie să avem pentru fiecare oră începând cu instrumentele de scris, vocabular, maculator, caiete de tot felul, până la echipamentul sportiv, ne-au dictat orarul și ne-am și luat la revedere până a doua zi.

După 2-3 ore deja eram la joacă în fața blocului, prima zi fiind zi scurtă. Tot cartierul răsuna de râsete și voci de copii. Voioșia era generală. Cei mai mari care mergeau în schimbul doi au mai zăbovit un pic privindu-ne pe noi care aveam deja o zi de școală la activ, mai dădeau cu piciorul în câte o minge rătăcită, ștergându-și apoi pantoful de cracul pantalonului de uniformă școlară.

În septembrie când e cald încă, dar nu mai arde soarele atât de nemilos pe aici i se spune vara babelor. Frunzele plopilor strălucesc în apusul de soare. Vrăbiile concertează, guguștiucul dă semnalul, apoi bat clopotele bisericii din cetate. Azi ne ducem mai repede la culcare. Dimineața mergem la școală!

(Ministrul Educației de azi seamănă îngrozitor de tare cu prima mea învățătoare. Frumoasă, vocală și cu ”foarte mult drag” de copiii pe care îi trata în funcție de profesia părinților! Nu am uitat-o nici până azi! )

Oare ce amintire vor păstra copiii anului de grație Covid-19, despre prima zi de școală?