Un copil dintr-o familie modestă, harnic și foarte studios, locuia și el prin vecini. Era genul de tânăr, de fapt un copil mare, despre care se spune că e tobă de carte.

Citea mult, era la curent cu toate aparițiile editoriale, comanda cărți apărute peste hotare, când alții visau la blugi și țigări străine. Pefera să fumeze cele mai proaste țigări, deși fuma extraordinar de mult, decât să rateze o carte bună.

Renașterea italiană, Quatrocento, Cinquecento, picturile lui Leonardo da Vinci, sonetele și opera lui Michelangelo Buonaroti…povestea despre ei de parcă i-ar fi fost colegi de clasă.

După terminarea liceului a urmat un an de teologie, crezând că acolo va avea acces la comorile ce ascunde o bibliotecă serioasă. Curând însă și-a dat seama că există o ”nepotrivire de caracter” între el și teologii de la facultate.

A făcut, ce n-a făcut, dar a reușit exmatricularea. Se zvonea că l-ar fi pălmuit pe unul dintre candidații la preoție, care nu auzise încă de îndemnul ”întoarce-i și celălalt obraz!”

Toată vara a muncit la cartografierea cetății medievale, a unuia dintre cele mai vechi cimitire din oraș…După care i-am pierdut urma. Părinții lui au pierit pe rând și au fost îngropați în același cimitir unde el făcuse atâta muncă voluntară, îngrijind mormintele părăsite.

Singurul mormânt din tot cimitirul unde bălăriile cresc până la cer, unde nu pune nimeni, niciodată, măcar o floare, este al părinților exmatriculatului de la teologie.

Cu toată pregătirea lui enciclopedică a rămas un neadaptat. După câțiva ani, un infarct i-a pus capăt existenței sale pe acest pământ. Utilitarism excesiv…

Locuind singur, într-un apartament închiriat într-un cartier al unei capitale europene, abia după ce nu s-a mai prezentat la serviciu nici după zilele de concediu de odihnă, căutându-l, colegii i-au găsit trupul neînsuflețit.

Pe pagina sa de socializare, an de an apare notificarea: ”Azi e ziua lui…transmite-i că te gândești la el.”

Și unii dintre ”prietenii” de facebook îi mai urează și azi ”La mulți ani”!