Nu știu de unde au venit. Au primit repartiție la fel ca toți ceilalți locatari, prin grija partidului și guvernului. Într-un bloc nou, la etajul trei, s-au instalat într- un apartament cu trei camere, fiind o familie formată din tată, mamă și trei copii. Tatăl lucra la calea ferată, ca mecanic de locomotivă, mama era casnică. Dintre copii cel mare și cel mic erau băieți , iar între cei doi, o fată frumoasă, Livia. O frumusețe exotică, cu părul negru cârlionțat, tenul alb, ochi negri, slăbuță și tăcută.

Dacă aproape toți copiii de pe scară ieșeau la joacă, erau câțiva pe care nu-i vedeai niciodată, cel puțin nu pe lângă bloc. Printre ei, Livia.

O fi fost domnișoară deja. Există o vârstă la care nu -ți dai seama câți ani diferență poate fi între două persoane. Așa o fi fost și Livia.

Nu o vedeai decât foarte rar, deobicei seara, venind către casă. Uneori o căuta un tânăr brunet, subțirel, foarte talentat la desen.

Anii au trecut. Copiii au crescut și doar din întâmplare auzeai de unul și altul, care pe unde a ajuns.

Tinerelul de atunci a ajuns vestit în lumea mare cu desenele sale.

Frumoasa de la etajul trei, un alt destin tragic, prea repede s-a mutat într-o altă dimenisune. La fel de discret cum era pe atunci când o curta acel tinerel. Odată am auzit-o totuși râzând. Parcă o aud și acum…