Am părăsit satul cu nume de pom fructifer pentru totdeauna și pour toujours! În drum spre o altă destinație mi-am amintit de vecinii de pe strada doctorului Babeș!

O stradă nouă, scurtă, străjuită cu blocuri pe partea dreaptă și de case particulare pe stânga. Într-unul din acestea locuri au locuit cei mai năzdrăvani copii din zonă. Locatarii, aleși pe sprânceană trebuia să aibă și copii pe măsură!

La parter locuia un subofițer cu familia. El un jovial, ea o casnică palidă, liniștită, mamă a trei băieți. Cel mare a reușit într-o zi neegalata performanță de a nimeri trei capete de copii cu aceeași piatră! Păi dacă stăteau înșiruiți precum tuburile de nai!

Familia inginerului, un neamț rămas văduv cu un copil, s-a recăsătorit cu prietena de familie și la momentul oportun au fugit din țară. Mai întâi femeia cu copilul, apoi și inginerul.

Milițianul mic și negricios locuia într-un apartament cu două camere. Avea nevastă, un copil și primul televizor pe scară. În dormitor nu avea mobilă, iar bufetul din bucătărie era pus pe geam, nu știu din ce considerente. În sufragerie era televizorul și un miros greu, îl simt și acum dacă mă gândesc mai bine, dar tot acolo puteam urmări și filmul serial preferat!

Ultimul apartament de la parter, tot cu două camere era ocupat de o familie ciudată. Multă vreme nu aveau copii, totuși el era nevricos, ”cară-ți fundul de sub geamul meu”, îl apostrofa pe cel care îndrăznea să se așeze pe balustrada de la intrare, ceva mai aproape de geamul lui, deși se afla pe domeniul public.

La etajul unu v-am mai povestit parcă despre prietena mea, cea răsfățată și cu mătușa pe post de bunică? Cea cu tatăl ”pescar”…

În apartamentul de trei camere locuia familia unui electrician cu doi băieți și o fată. Tatăl lor ne fugărea pe scări când sunam la ușă și o rupeam la fugă…

În apartamentul de lângă ei locuia un inginer cu nevastă si un copil, cu toții mărunței, dar posesori de mașină mică. Copilul era plin de importanță cum se plima pe coridor zorzonind cu cheile mașinii. Într-o zi eu cu prietena mea l-am pus într-o păturică și l-am legănat…unu, doi și …l-am pus în cap pe bietul copilaș! Ne-am speriat , dar n-a pățit nimic. Nu demult l-am descoperit pe pagina de socializare, e bine mersi, n-a rămas cu sechele.

Familia fără niciun copil locuia tot la etajul unu. Oameni respectuoși, nu știu cu ce se ocupau.

Un alt ”pescar” locuia la etajul doi cu nevasta asistentă și un copil răsfățat, dar needucat! Nu l-am putut dezobișnui de scuipatul pe drum în timp ce-l trambalam la grădiniță!

Vecina din colț, nu avea pe nimeni. Drept urmare se ocupa de educația copiilor din cartier. Doar cei aleși aveau acces…

Încă un electrician cu doi copii și o nevastă fabuloasă! Despre ea se poate scrie o carte!

Și brusc am un deja vu! Poate că v-am povestit deja…

Mi-e somn, nu pot verifica acum, dar din 2010 încoace e posibil să fi povestit deja…

Noapte bună!