Nu-mi amintesc cum arăta la față. Mi-a rămas în memorie precum stăpâna din desenele animate cu Tom &Jerry: o femeie voluminoasă…Și vocea: Stai cuminte! Nu mișca! La grădiniță. Nimeni nu vorbește neîntrebat și dacă ai ceva de zis îți ridici o mână cu două degete îndreptate în sus și degetul mare lateral. Asta am înțeles, dar n-am reușit să-mi ridic mâna și să rămân nemișcată în același timp. Mai ales că aveam o treabă urgență ce nu suferea amânare. Am început un joc de gleznă, poate își dă seama cașalotul eșuat într-o grădiniță de stat și mă întreabă care-i problema? Dar nu. Ea a sesizat doar mișcarea, interzisă dealtfel, așa că a mai răcnit odată: nu mișca! N-am mai mișcat. Chiar m-am simțit ușurată! Norocul meu că locuiam foarte aproape de grădiniță, așa că am suportat cei câțiva pași de pinguini până acasă, cu toate că nu e o fericire să te plimbi cu lenjeria umedă pe tine! Din ziua aceea am știut că Nu mai vreau la grădiniță!