În cutii de lemn,

Mărgele bicolore:

Zece pe zece.

(Cutiile de lemn erau penarele de pe vremuri. Foarte frumos realizate, lăcuite, cu desen pe copertă, cu zone delimitate pentru creioane, separat pentru radieră, ascuțitoare…și elementul forte, cu un abac mititel, cu mărgele albe și albastre, căte zece mărgele pe fiecare șir, cinci albe și cinci albastre. Se putea ridica în capacul penarului deschis și toată clasa aduna, scădea, împărțea mărgelele, ca exercițiu de aritmetică.

La înmulțire aveam întăriri, pe coperta caietului de matematică era toată tabla înmulțirii, iar norocoasa de mine aveam și un pix, din acelea mai grăsuțe, pe care găseai deasemenea tabla înmulțirii, dacă învărteai de un capăt prin găurele de-a lungul pixului apăreau cifrele…

Cu toate astea, n-am să uit ziua în care, ca prin minune, am învățat tabla înmulțirii, ca pe ape! Tata la plecare mi-a dat ordin pe casă, până vine înapoi să învăț tabla înmulțirii! Am promis și am…uitat. Pentru început am ieșit în curte, la joacă. După un timp, văd că se deschide poarta cea mare și apare tata! Cu viteza sunetului am zburat în casă, am luat coperta caietului pomenit mai sus și…de atunci n-am mai greșit niciun rezultat, mă puteai întreba în ce ordine voiai…

Atât despre abac. Străbunul calculatorului de azi?)