Etichete

Am văzut o postare pe pagina de socializare din care reiese că în capitală sunt cam nemulțumiți clienții de Glovo. Nu au personal suficient, livratorii nu sunt plătiți, bacșișul dat prin aplicație nu ajunge la ei, comanda apare livrată, dar nu mai ajunge la destinație…
Comentariile descriu o lume horror!
Nu știu alții cum sunt, noi suntem chiar mulțumiți cel puțin până acum de curierii de la Glovo. Îl urmăresc pe aplicație, văd când pornește, câte minute mai are până la destinație și când apare mesajul ”Comanda dvs a sosit”, curierul deja sună la interfon!
Marfa e bună, dacă nu se găsește ceva mă sună de la magazin și mi se cere părerea despre produsul cu care ar putea fi înlocuit. Curierii vin cu bicicleta sau cu mașina de la cel mai apropiat magazin , în cel mult 45 de minute și-mi aduc comanda până la ușă.
Taxa de transport ar fi 12,99 lei, dar în cazul unui abonament de 20 de lei /lună, pot comanda ori de câte ori vreau, fără altă taxă de livrare.
Bănuiesc că DP a vrut să facă reclamă la Glovo ( care a înghițit între timp și Food Panda), dar nu s-au găsit decât foarte puține păreri pozitive! Postacii au înțeles că e ora de hulit Glovo!
Sper să meargă Glovo mai departe, pentru că e printre puținele lucruri ce mai funcționează acceptabil în țărișoara noastră!
