Etichete

, , , ,


Cel mai scump campionat mondial de fotbal nu m-a impresionat prin infrasturctură, prin cele opt stadioane din Qatar, dintre care cinci nou-nouțe. Adevărate capodopere ale arhitecturii moderne.

M-a impresionat în schimb numărul foarte mare de suporteri. Zeci de mii de oameni, de peste tot din lume, care au scandat, au cântat, au aplaudat fazele reușite, au susținut civilizat echipele favorite.

Cum au reușit oare, prin ce metode au putut organizatorii să păstreze ordinea? Am văzut stewarzii stând cu spatele la jocul palpitant de pe teren, cu ochii pe sectoarele multicolore de spectatori. Cel puțin până acum n-am văzut nicio manifestare huliganică, gesturi obscene sau vreo ieșire necontrolată.

Nicio petardă aruncată pe teren. Nicio fumigenă. N-am auzit fluierături ca la stână, nici scandări xenofobe, nici vorbe de ocară. N-am văzut bannere, pancarte cu mesaje tendențioase, provocatoare.

Jucătorii de pe teren – deși s-au mai ciocnit în goana lor după minge, s-au îmbrățișat la final, fără ranchiună.

Nu-mi pot imagina cum pot intra 80 de mii de suporteri, cum își găsesc locurile și cum părăsesc apoi stadionul?

Știu că par întrebări naive, dar nu sunt deplasate, dacă ne gândim la meciurile de fotbal de prin zonele noastre! Nu odată se întrerupe partida din cauza petardelor aruncate pe teren! Uneori nu se văd nici jucătorii din cauza fumigenelor. Cu nervii întinși la maximum, la ieșire, dacă nu sunt separate de forțele de ordine, grupurile de suporteri se încaieră gospodărește. Și nu sunt zeci de mii de oameni, ci doar câteva sute, rareori câteva mii.

Deci, mă mir!