Încă un articol interesant, zic eu, din 14 februarie 2008. Aveam misiunea de a scrie despre meserii uitate, meserii căutate. În epoca de aur, meseria era considerată brățară de aur. Unele ”brățări” de atunci nici nu se mai poartă! dar să ne întoarcem un pic în urmă cu 14 ani.

Pantofar, cizmar, papucar

Unii se supara daca scriu despre o meserie sau alta ca ar fi pe cale de disparitie. E dureros, dar adevarat. Pe vremuri o breasla serioasa era cea a pantofarilor. Erau pantofari care faceau totul de la proiectare pana la crearea modelului. Ei confectionau caputa, ei talpuiau dar si incheiau munca.

„Nu e usor sa faci un pantof. De la procurarea materialelor, pentru ca noi procuram totul”, declara unul din putinii pantofari care mai sunt in Targu-Mures. Mezo Gyula lucreaza din 1966 in meserie, a facut scoala la Braila, si nu si-a intrerupt activitatea de pantofar decat pe perioada efectuarii stagiului militar, dupa care a revenit la calapod.

„E o meserie frumoasa, imi place, altfel nu as mai fi continuat-o, mai ales ca am suferit si un preinfarct. Daca nu as putea lucra m-as imbolnavi si mai rau!”, recunoaste pantofarul, care cu greu s-a lasat intervievat, spunand ca nu-i place sa vorbeasca despre sine.

Mezo Gyula se ocupa si de reparat incaltaminte si de facut pantofi la comanda. La reparatii vin clientii de peste tot din oras, dar si din alte localitati daca sunt in trecere prin oras si se strica fermoarul de la cizmulite sau pierd un „flec” intr-un gratar de canal de scurgere. Nu e usor sa faci un pantof.

Trebuie sa ai talent, experienta, rabdare multa, simt artistic, dar si cunostinte de anatomie, pentru ca multi vin cu diferite probleme, malformatii la picior, cu bataturi sau platfus pentru care nu gasesc incaltaminte de niciun fel in comert. Si atunci folosind un model de plastic Mezo modeleaza, adauga, mai taie, mai lipeste pana iese exact forma piciorului. „Sunt clienti care vin de ani de zile si-si fac la mine pantofii la comanda. Cizmulitele astea rosii le-am facut pentru o doctorita”, priveste cu satisfactie o pereche de botine din piele cu model complicat, executat manual, ca de altfel toate incaltamintele facute in atelierul lui Mezo Gyula.


„Nu exista scoala de pantofari, nu se fac cursuri si nici macar noi, cei care am mai ramas nu avem autoritatea de a tine un ucenic pe langa noi care sa preia stafeta, care sa invete meseria”, isi varsa oful pantofarul. „Va disparea meseria pentru ca tehnologia avansata face pantofi de unica folosinta. Pe banda rulanta si mai ieftina decat un pantof facut manual. Si nu prea sunt nici tineri care ar vrea sa stea pe scaunelul cu trei picioare in miros de clei si pantofi uzati! Nu mai poti aduce talpa de la Corabia, tocuri de lemn de la Gherla… Asta e”, conchide Mezo Gyula, unul dintre ultimii pantofari, care mai rezista pe baricade.


Erika MARGINEAN
erika@zi-de-zi.ro