A mai fost o vreme când vacanța de primăvară coincidea cu perioada ”sărbătorilor fericite”, urmate de nelipsita întrebare: ce ți-a adus iepurașul?

Dacă am fost cuminte îmi aducea iepurașul ceva jucării, dulciuri și mese festive cu friptură de miel, ouă roșii, cozonaci și ”Gerbaud”.

Habar nu aveam de semnificația religioasă a cuvântului ”Paște”, nu-mi băteam capul nici cu obiceiul de-a stropi fetele cu parfum, în prima zi a Paștelui. Așa se face, ar fi fost răspunsul, așa că m-am ferit cât am putut ca să nu-mi intre în ochi apa de toaletă aruncată din belșug de stropitori.

Cei mici aveau poezioare decente pe care le rosteau în timp ce se luptau cu deșurubarea sticluței cu apa de colonie. Cică auziseră ei că o floare frumoasă s-ar putea ofili, așa că grădinarii îi cereau permisiunea de-a o stropi. Cei mai ”școliți” aveau rime mai deocheate, cu subînțelesuri picante, judecând după râsetele grădinarilor și de fețele îmbujorate ale celor care au priceput metafora.

După cum au demonstrat între timp cercetătorii britanici, în primii șapte ani cel puțin, copiii învață prin imitație. Așa am învățat și eu că musafirul trebuie așezat la masă și servit cu prăjituri și un pahar de băutură.

Musafirul meu, de o vârstă cu mine, a venit la stropit. Băiatul din vecini voia să mă salveze de la ofilire. M-a stropit cu parfumul împrumutat de la doamna doctor, distinsa sa mamă, iar eu l-am omenit așa cum se cuvine.

Pe scaunul de bucătărie am intins masa festivă, o farfurie cu cozonaci și sticla cu vin. La șase ani poate că e prea mult un pahar de vin! Dar dacă nu i-a fost foame decât sete?

După ce și – a revenit, nu i-a luat decât câteva ore de somn, ne-am dus împreună la stropit. De data asta băiatul a refuzat politicos și apa cu sirop de zmeură!