Făgăraș era un tip înalt, între două vârste, atât de slab, încât se știa că vine cu minute bune înainte de a se arăta trădat de zgomotul oaselor ce se loveau sistematic în timp ce se deplasa. Nu prea era vorbăreț, prefera să asculte ce vorbeau colegii. Nu refuza un păhărel de tărie și după al doilea pahar, tenul său alb aproape transparent se schimba în roșu aprins precum semaforul. Ochii lui albaștri se ascundeau sub pleoapele împodobite cu gene galbene și în drum spre casă, oasele lui executau un marș funebru.

***

Nea Emi era vecin cu omul slab. Spre deosebire de acesta, nea Emi era grăsuț, cu părul negru lucios, uns cu ulei de păr, pieptănat cu cărare trasă parcă cu liniarul. Fiind vecini și colegi de muncă, cei doi se mai opreau la una mică, sau mai multe în drum spre casă. După ce l-a lovit mașina pe trotuar, nu o dată ci de două ori, în același loc, pe același colț de stradă, doar mașinile erau diferite, lui nea Emi i s-a spus Omul cu două vieți.

***