Etichete
Suntem în an electoral. Dacă nu se aliniază planetele, vom continua în stilul nostru mioritic. Boborul presărat ca praful magic al nepăsării, merge înainte, din inerție. De aș fi un pic turmentată, m-aș întreba : eu cu cine votez?
Nimeni nu-și bate capul cu inerentele curiozități ale vremurilor pe care le trăim. Eu totuși mă mir. Se dă zi liberă de Vinerea Mare. Cele două zile de Paști sunt zile nelucrătoare. Ziua celor ce muncesc…e zi liberă. Întâmplarea face că o zi e liberă, una ba. Și atunci? O facem punte pe cea lucrătoare între cele două libere și mintenaș avem 6 zile libere, o adevărată minivacanță!
Sună bine, dar…dacă buzunarele sună a gol, ce-am făcut? Cine caută, găsește soluția. Angajații pot primi jumătate din salariu, ca să aibă de Paști. Pensionarilor li s-a promis imposibilul, să li se dea pensia în avans…Adevărată magie…Dacă se respectă zilele libere cum să lucreze poștașii? Fac ce fac, se lucrează din 27 aprilie începând, ca până pe 3 mai să primească toți pensiile, pe card sau de la poștași. Că după asta va urma o lună lungă-lungăăă până la următoarea plată, asta e o altă poveste.
Cine-și a permis a plecat din localitate. La munte, la mare, care încotro. Oficial ar fi post, dar înainte de marea sărbătoare, se țin târgurile, festivalurile gastronomice…că acum e momentul. Acum se câștigă bine. Mai închidem un ochi…și ajungem cumva până la Înviere.
Doar întreb, nu dau cu parul: nu am putea sărbători în același timp Nașterea și Învierea Domnului, catolicii și ortodocșii?
Și aș mai avea câteva întrebări, dar le las pe altădată!
