Lacul părea atât de îngust, de două bărci dacă avea lățimea…perpendicular pe malul celălalt, două vâsle și am și ajuns! Astfel se încuraja fata urmând-o pe canotoare. Aceasta și- a pus în barcă și aparatul ei de radio portabil, a ajutat-o și pe ezitanta să se instaleze, ca în ultimul moment să sară din barcă. Eu mai rămân, a zis în timp ce băieții au împins barca de la mal și au luat-o în sus pe lac, nici gând să acosteze pe malul celălalt.

Nu-i cunoștea pe cei doi vâslași, dar nu mai avea altă soluție decât să se agațe de marginea bărcii, ca să nu cadă în apă. Tot căutând unde ar fi mai bine să treacă apa, au trecut de un podeț și au continuat să vâslească pe râu în sus. Apa întunecată, soarele ce apunea încet și vâslașii tăcuți nu prevesteau nimic bun. Singura ei grijă a fost să nu cadă în apă!

Nu cunoștea zona. habar nu avea încotro o ducea barca. Vâslele tăiau ritmic apa, harșt, harșt…până când au acostat în mijlocul râului pe o bucată de pământ cu vegetație bogată. Băieții, unul tuns scurt, celălalt pletos au discutat ceva între ei, apoi unul a rămas în barcă, celălalt a coborât cu ea și s-au oprit la câțiva pași mai încolo, pe iarbă.

( vezi continuarea…)