Brusc se lasă o ceață densă

pe fereastra sufletului

de nicăieri siluete vagi apar

nimic nu se mai află acolo unde îl știai

apa se varsă tot mai des din pahar

nu mai găsești treapta sub picior

de un timp razele soarelui te dor

nu recunoști, dar ți se face frică

se pare că ai cataractă