Am depășit cu succes cele două săptămâni de coșmar în care nu prea aveam ce pune pe masă. Oricât de desăvârșită gospodină aș fi fost, după zece zile în care am făcut tot felul de preparate culinare din ingredientele găsite în cămară, fără întăriri, fără aprovizionare eram pe punctul de a depune armele.

Cu banii în buzunar nu aveam decât să mă rezum la puținele alimente ce se mai găseau pe tarabele din piață. Marfa de pe rafturile magazinelor nu era decât pentru cei cu buletin de București. Iar noi nu aveam așa ceva. Nici măcar flotant, pentru că nu aveam de gând să stăm pe malul Dâmboviței decât ”până la terminarea” detașării. Suna destul de neclară expresia, dar nici nu ne-am bătut capul cu subtilități.

Perioada nefastă a început într-o zi de sâmbătă când am decongelat bătrânul ”Fram”(frigiderul, nu ursul polar) și am plecat în vizită la ”Giugiuc”. Omul, priceput în șnițele subțiri ca o coală de hârtie, cu grijă trecute prin ouă și pesmet, ne-a primit cu drag în sânul familiei. Orele fiind înaintate, am lăsat cumpărăturile pentru a doua zi. De aici zicala, ”nu lăsa pe mâine ce poți face azi”. Și nu pentru că a doua zi nu mai trebuie făcut, cum zic șugubeții. Ci pentru că se întâmplă să nu mai poți face, oricât ai vrea!

Ceaușescu a executat o vizită de lucru a doua zi dis de dimineață. Ca prin minune magazinele s-au umplut cu tot felul de bunătățuri, dar numai pentru bucureșteni! Toți cei care își permiteau veneau la cumpărături în capitală, asta se știa. Dar de acum încolo doar dovedind cu buletinul aveai dreptul să cumperi! Sau cu certificatul de naștere al juniorului! Am aflat asta stând la coadă la brânzeturi cu mezinul în brațe. Abia împlinise patru luni, dar fiind bucureștean, ne-a salvat de la foamete!

La începutul lunii, mai repede ca niciodadă, am cumpărat și o frumusețe de brad de Crăciun, de la Iliuță. De pe strada Mărgeanului. Studentul care vindea brazi în timpul liber, Iliuță, ni l-a adus acasă, a și stat la masă, a zis niște bancuri, apoi brusc a fugit.

Bradul avea un semn roșu pe tulpină, probabil marcat de pădurari, că poate fi tăiat. Mie în schimb mi-a sugerat titlul. ”Crăciun însângerat”.Pe atunci habar nu aveam că nu eram departe de adevăr.

Pe când credeam că lucrurile se îndreaptă, niște bătăi în ușă ne-a mai adus cu picioarele pe pământ.

Duminică seara. 17 decembrie 1989. Se execută ”Radu cel Frumos”. S-ar putea să vă cheme…