Într-o dimineață, după plecarea concentraților, cu totul neașteptat am auzit niște pași pe coridor și o voce necunoscută. Părea că un intrus se gândește cu vocea tare. S-a oprit chiar în dreptul ușii noastre. După zgomotele ce veneau de afară mi-am dat seama că omul e nemulțumit că nu poate verifica dormitoarele. Toate ușile erau închise. Lumea plecase de câteva ore deja pe șantier.

Dincoace de ușă, băiatul meu tocmai exersa ridicarea pe vârful picioarelor în încercare de a ajunge până la clanță. N-am apucat să-l iau de acolo, ușa s-a deschis, copilul a căzut, de surprins ce era a uitat să plângă. Iute l-am ridicat în brațe, ușa s-a dat la perete lăsând la vedere apartamentul meu în toată splendoarea sa. Pe BCA într-o cratiță clocotea mâncarea, deasupra atârnau niște hăinuțe pe sfoara trasă între bucătărie și baie. Atmosfera domestică nu era nici pe departe la ce se aștepta omul care vorbea singur pe coridor.

Nici eu nu mă așteptam ca în loc de un tip care vorbește de unul singur pe coridorul gol să fie însoțit de un sobor de… ofițeri. Vreo șapte, înlemniți toți în poziție de drepți, ultimul din rând fiind mărunțelul pe care-l mituiam periodic ca să ne mai țină în cazarmă, până primim cheile de la garsoniera promisă.

Instantaneu l-am lăsat din brațe pe copil, aproape că am luat și eu poziție de drepți, făcând ochii mari la neașteptata priveliște. Cel care a rămas țintuit locului, de parcă ar fi fost blocat în chenarul ușii, nu era un Adonis, avea niște pantaloni peticiți aș fi zis eu, dar mi-am dat seama că nu-i vreme de glumit. Omul din ușă, ceva mai suprins decât mine era ditamai generalul care venise în inspecție. De ceva vreme se zvonea că urmează să vină fratele comandantului suprem, generalul Ilie Ceaușescu. N-a venit când îl așteptam, cine s-a mai gândit la el. Pe cel din ușă nu-l cunoșteam…nici măcar după nume.

”Ce-i aici? Cazarmă sau hotel?” -a reușit să strecoare printre dinți, ușor bâlbâit de surpriză, bănuiesc. privindu-mă cu ochii bulbucați.

I-am arătat ce scrie pe ușă, cu o ușoară înclinare a capului spre inscripția neschimbată de când m-am instalat acolo. Toată lumea știa că adevărata cancelarie a fost mutată cu câteva camere mai încolo, pe partea stângă a coridorului.

Mărunțelul a raportat pocnicnd din cizme că e e soția unui subofițer, azi a venit din concediu…Că spunând asta l-a degradat pe omul meu, treacă-meargă, dar faza că doar azi am venit…asta mi-a pus capacul!

Cum numai azi? Că de șase luni stăm aici! m-am trezit eu vorbind.

Generalul din ușă a făcut stânga împrejur, bombănind ceva, cei șapte l-au urmat în șir indian, mărunțelul, ultimul din coloană tot flutura din mâini spre mine.

Să intru sau să ies? l-am întrebat neînțelegând ce vrea să zică.

A dat fuguța înapoi și mi-a pus în vedere că dacă nu termin mă pune să plătesc hotelul. Care hotel? l-am mai întrebat, dar omul își reluase locul în coloana ce se îndepărta cu mare viteză, bubuind cu cizmele pe scări în jos.

M-am uitat după ei de pe terasa coridorului. Generalul gesticula, bănuiesc că trăise șocul vieții. Nu știam la ce să ne așteptăm acum. Am fost eu curajoasă cu replicile mele, dar puteam să fim puși la zid! Deși nu am venit la cerere în capitală cu copilul mic după noi, am fi putut da de dracu. Toată vina noastră era că am crezut în promisiunile celor de acasă. Că ne vor da garsonieră, că dacă trustul de construcții nu are locuințe în țara asta, atunci cine să aibă? Chiar cine?

-va urma-