Etichete

, , , ,


policeFestivalul Artiştilor Amatori din M.A.I., ajuns la cea de a IV-a ediţie s-a desfăşurat în perioada 21-25 octombrie 2013 la Târgu Mureş. Evenimentul, organizat de Centrul Cultural al Ministerului de Interne, s-a bucurat de susţinerea Casei de Cultură „Mihai Eminescu”şi a Primăriei Municipiului Târgu Mureş. Promotorul şi organizatorul principal a fost maiorul Ciprian Istrate, ofiţer în cadrul Grupării Mobile de Jandarmi „Regele Ferdinand” din Târgu Mureş, cunoscut interpret de muzică populară.
Coordonatori au fost comisar Laura Ioana Tîrnovan – Şef Birou Marketing, Tradiţii şi Educaţie, comisar şef Zamfira Diana Petrescu, subcomisar Lupu Rednic, vicepreşedinte, col. (r) Gheorghe Bunea al I.P.A.-Secţia Română, iar la nivel local, comisar şef Alexandru Alexa, preşedinte al IPA Regiunea 1 Mureş.

Concursul a cuprins patru secţiuni de interpretare: muzică folk, muzică uşoară, muzică populară şi muzică instrumentală şi au participat 34 de concurenţi din Bucureşti şi alte 16 judeţe. Concurenţii au reprezentat diferite structuri din cadrul poliţiei, jandarmeriei şi pompierilor.
police 2
Câştigătorii pe secţiuni au fost următorii:

Muzică folk:
Locul I – comisar Cătălin Doru Dumitraş – S.I.P.I. Maramureş,
Locul II – Plutonier adjutant Vergil Marian Marinescu – I.S.U. Brăila,
Locul III – Plutonier adjutant Viorel Sergiu Petrescu – I.J.J. Teleorman;

Muzică uşoară:
Locul I – Agent principal Claudia Elena Iuga – I.P.J. Arad,
Locul II – Plutonier major Vasile Căruţaşu – I.J.J. Buzău,
Locul III – Agent şef Nelu Ion Diaconu – I.P.J. Vîlcea;

Muzică populară:
Locul I – Plutonier Major Gheorghe Sorin Buc – I.J.J. Satu Mare,
Locul II Sergent major Cristian Ioan Ţăran – I.S.U. Mureş,
Locul III – Plutonier adjutant şef Mihai Nistor – I.J.J. Bacău;

Muzică instrumentală:
Locul I – agent şef adjunct Marius Alin Tutunaru – I.P.J. Hunedoara,
Locul II – agent principal Carmen Emilia Moga – I.P.J. Sibiu,
Locul IIIagent şef Dorin Vasile Cengher – I.P.J. Mureş.

Spectacolul de gală al festivalului a fost susţinut de câştigătorii ediţiilor anterioare: Ciprian Istrate, Maria şi Teodor Sîntean, Eugen Mihăilă, Adrian Benţa, Angela Iacob, Ilie Gabriel Mihail, Trupa ANTIC, alături de alţi artişti cunoscuţi din judeţul Mureş, Ioana Toma, Trupa AREZAN şi nume consacrate ca Lupu Rednic şi Maria Mihali, care au cântat pentru promovarea colegialităţii, respectului şi a serviciilor prin prietenie.