Într-o zi de sâmbătă din luna lui Gerar am amenajat în colțul estic al sufrageriei un fel de altar. Am acoperit masa rămasă din garnitura de cameră cu o pânză curată. Am așezat pe ea un lighean de plastic, un sfeșnic de bronz cu mai multe brațe, o vază cu flori, un prosop și l-am așteptat pe preotul S.Ș.

Toate pregătirile le-am făcut pentru încreștinarea juniorului. Împlinise deja opt luni și tot mai des am fost întrebați, ce avem de gând, ce mai așteptăm. Preotul a venit îmbrăcat în civil, cele necesare ceremonialului le avea în servieta de funcționar.

Masa festivă din mijlocul sufrageriei a fost pregătită pentru cina ce urma să marcheze evenimentul. Așa cum se întâmplă câteodată, toți cei care se oferiseră să-i fie naș încă nenăscutului copilaș, când sosi momentul, nu mai erau disponibili.

În cele din urmă am rezolvat problema cu o…nașă. Tot ceremonialul, ediție restrânsă, a fost urmat de cinstea cuvenită, plusată cu două sticle într-o plasă pe lângă servieta de funcționar.

Juniorul a plâns amarnic, neînțelegând de ce l-a udat pe cap nenea care cânta pe nas. Și a plâns până când am închis ușa după domn părinte!

Proaspăt creștinat, la masă cu invitații întreba: A dat? N-a dat? Dați! Asta după ce unii i-au băgat câteva bancnote în buzunarul costumașului.

(NR. Cele de mai sus s-au întâmplat întro perioadă când Crăciunul și Anul Nou se numeau Sărbători de iarnă, iar Moș Crăciun alias Moș Gerilă aducea cadouri copiilor cuminți.)