Străduță mică, îngustă, undeva prin Cluj. Aștept cuminte în camionul mare, nemțesc, fără să-mi dau seama că îl deranjez pe Herr Kamerad. Șoferul a intrat să-și ia ”una mică”, dacă tot era crâșma în drum. Ca să fie tabloul complet, intră pe străduță lăptarul, cu căruța plină de bidoane și trasă de un cal nărăvaș. Vine un cetățean la mine și mi zice să mut camionul că vine Herr grad cu funcție mare și nu va fi bine deloc!

Eu cum nu sunt șofer, încerc totuși să evit conflictul cu neamțul și pornesc motorul. Calul lăptarului se sperie și începe să salte scoțind niște sunete de groază. Mă sperie și pe mine. trag de volan și camionul speriat și el dă fără milă peste mașina neamțului!

Următoarea scenă nu prevestea nimic bun. Calul, căruța și lăptarul au scăpat cu bine și au părăsit scena. Nici eu n-am de ce să mă plâng, în schimb bengoasa mașină a neamțului e tare șifonată.

Acțiunea, cum era de așteptat, nu s-a desfăsurat în cea mai mare liniște, așa că apare și Herr Kamerad fluturând un pistol și recitând ceva în germană despre ”kruțifix”. Ce zice? Nu înțelege nemțește. Apare și șoferul meu ținându-se de cap, iar un binevoitor mă întrebă pe un ton conspirativ: amice, vezi Feleacul?

PS:

Am redat din memorie una din întâmplările din Război povestite de Tata. Feleacul însemna o cale de scăpare de represalii. S-a înțeles cu neamțul, n-a fugit din țară, dar nici ușor nu i-a fost să repare mașina șifonată! Povestea încheiată cu replica: ”arz-o focul de mașină!” era explicația de ce Tata n-a vrut niciodată să-și cumpere mașină și de ce a preferat trenul pentru deplasările în țară sau peste hotare.

PS: În amintirea celui care și printre stele călătorește cu trenul!