Sfârșit de ianuarie. Un smoc de iarbă verde își face loc la umbra unei tufe din gardul viu.

Stropi de apă strălucesc ca niște perle pe crengile tăiate fără milă de pe copacii din jurul blocului.

Brazii cândva pitici s-au înălțat dincolo de ultimul etaj, trunchiul lor poartă semnele toaletării.

Ca niște răni alb-gălbui pe trunchiul ce poartă umezeala iernii ce nu s-a decis încă să plece sau să mai stea.

Soarele e atât de orbitor încât nu te poți uita în direcția lui, dar rămâne rece, precum becul uitat aprins de pe marginea trotuarului.

Oameni și mașini. De parcă ar fi sărbătoare. Bate vânt de primăvară?