Nici nu ne-am instalat bine când ne-am trezit la uşă cu o matroană ce a dat buzna în casă, s-a instalat pe unicul loc pe ce  se putea sta, studioul, adică patul combinat cu o bibliotecă ce se înălţa pe lângă perete. Ne-a explicat pe un ton autoritar că ne aflăm în faţa gazdei, că ea a muncit şi a mişcat nişte sfori de a reuşit să cumpere garsoniera şi că am face bine să ne cărăm de acolo, pe ea n-o interesează cum am intrat, de unde avem cheia, dar ea nu are de inchiriat  …şi nici nu sufla scoţind pe gură nişte cuvinte cu viteza unei mitraliere!

Când în cele din urmă şi-a tras aerul în piept, am rugat-o să se calmeze, să se uite pe albumul cu poze, să verifice şi baia că nu am ascuns nicio mobilă, că nu avem de gând să stăm decât câteva zile, până vom primi garsoniera promisă…

Degeaba, nu aveam cu cine discuta! Că ea nu pleacă de acolo până ce nu eliberăm garsoniera. Am reuşit în cele din urmă să cer o amânare, urma să plecăm după nişte acte peste câteva zile şi am rămas că la întoarcere vom elibera apartamentul.

A plecat, dar ne vizita aproape zilnic, trecând ca glonţul prin „imensul” apartament aşteptând ziua cea mare. Nu ne lăsa să plătim nimic, nici chirie, nici cheltuielile, nimic, de teamă că având chitanţe, serviciu şi copil mic, să nu mai plecăm din garsoniera în care nu locuia nimeni!

Covorul din cameră atât de plin era de praf încât nu am aflat ce culoare avea, când l-am înfăşurat şi l-am pus sub pat, de unde am scos un altul mai nou. Ajunsese deja ca o casă de oameni…La lift mi-era frică. Copilul deşi abia depăşise un an, avea o viteză şi era atât de curajos încât exista pericolul să plece cu liftul, de uşor ce era! 

Într-o dimineaţă am lăsat plasa cu sticlele de lapte la coada invizibilă şi cu copilul în căruciorul tip sport , ce se plia ca o umbrelă, am plecat la piaţă. M-am gândit că împuşc doi iepuri deodată. Numai că socoteala de acasă…la întoarcere nu mai erau nici pensionarii, nici plasa şi nici laptele! Ultimul pensionar care părăsea ringul a râs de mine: pe ce lume trăieşti dom’şoară? La noi obişnuiam să lăsăm şi banii în sticla pentru lapte şi plasa o găseai chiar dacă ajungeai înapoi după ce se terminase laptele!

Într-o zi, mai spre seară când ne pregăteam să plecăm acasă după nişte acte, iar a apărut matroana la uşă. A intrat val-vârtej şi s-a trântit pe pat, hotărâtă să nu se mişte de acolo până ce nu eliberăm garsoniera! Ai ieşit din baie în prosop – să faci duş însemna să laşi deschisă uşă de la baie şi să-ţi păstrezi intimitatea ţinând închisă uşa bucătăriei. Ai fost destul de hotărât s-o convingi să stea la intrare până te îmbraci, că a ieşit, deşi venise împreună cu un nepot, ca susţinător spre intimidare.

Am plecat la tren lăsând-o cocoţată în vârful patului. Acolo aveam s-o găsim peste trei zile, la întoarecerea din provincie.

(Din aceeași carte scrisă deja în gând)