ÎN NUMELE LEGII

 

Se spune că soarele la Bucureşti răsare, pentru toţi românii. Din păcate nu doar soarele. Că şi aberaţiile, tot de acolo vin. Luptele mărunte pentru imagine, mai bună sau mai proastă-depinde cum se nimereşte, loviturile de sub centură, înţepăturile între coaste. Nu vreau să mă erijez în apărătoarea nimănui, dar nu mă pot abţine să nu mă mire la tot pasul câte ceva. Recent m-a pus pe gânduri excesul de zel al primăriei sectorului unu, din capitală. Simbolul balcanismului, şi-a cumpărat în primăvară-vară, nu ştiu exact, fostul sediu al ambasadei Argentinei, un mini palat de pe bulevardul Alexandru. La vremea respectivă a fost prezentat cu lux de amănunte interiorul palatului şi indicaţiile ce a primit noul proprietar de la arhitectul şef al Bucureştilor, pentru a-l renova şi a –l readuce la starea iniţială. Modificări nepotrivite şi prea multe straturi de vopsele şi-au lăsat amprenta pe stilul art-nouveau original. Dacă reparaţiile au ajuns până –n faţa casei, era firesc să se repare şi drumul de acces spre Palat. Gurile rele spun că noul proprietar n-ar fi cerut decât o singură autorizaţie de construcţie pentru renovarea casei, dar nu şi pentru amenajarea trotuarului. Zilele trecute evenimentul principal –cel care depăşea interesul pentru genunchiul din Carpaţi, care se întorcea după operaţia reuşită din Bordeaux, era executarea pedepsei aplicate exemplar trotuarului cel nou din bulevardul Alexandru. O echipă impresionantă de muncitori, jandarmi, cameramani, reporteri filmau de zor, bucată cu bucată indepărtarea dalelor de marmură din faţa palatului. Filmările erau executate sub stricta supraveghere a celui amendat cu 1 miliard de lei vechi, somat şi executat în aceeaşi zi, pentru îndrăzneala de a fi intervenit în starea iniţială a domeniului public, care în treacăt fie spus arăta groaznic. Intervievat, primarul nu se lăsa întrerupt de reporter tv şi ca un şcoler emininche debita lecţia tocită: fără autorizaţie nu se poate interveni pe domeniul public, că au făcut-o şi alţii, au fost şi ei amendaţi, li se vor ridica şi lor construcţiile, le va veni rândul, au fost avertizaţi, dar acum trebuie să adune dalele astea…Legea ar trebui să fie dură, dar lege pentru toată lumea. A avut sau nu autorizaţie, nu putem şti, dat lucrările au durat două săptăni, de ce nu au intervenit  când erau abia începute? Sau dacă au văzut ce lucrare frumoasă a făcut şi comparând-o cu partea cealaltă a drumului, de ce nu l-au amendat cu repararea bordurilor, de ce trebuia să-l pedepsească prin stricăciune? Dacă e ceva bun, de ce trebuie stricat? Să-i fie învăţătură de minte celor care îndrăznesc să facă ceva frumos, bun şi trainic. Pe domeniul public? Adică ce vreţi, să se vadă că se poate lucra şi bine? Că bordurile nu trebuie să se sfarme la o simplă atingere cu vărful papucului? Şi atunci cum s-ar mai justifica miliardele din banii publici care se duc pe reparaţiile nesfârşite, dar autorizate în şedinţele consiliilor locale?!