Locuind într-o zonă oarecum privilegiată, am putut urmări creşterea şi descreşterea nivelului de credinţă a enoriaşilor ortodocşi dintr-o anumită zonă a oraşului. Imediat ce s-a dat liber la credinţă, enoriaşii veneau cu miile. Îmbrăcaţi în hainele de duminică, mai mult sau mai puţin plini de evlavie, ascultau, sau nu, cuvintele popii ce răsunau din boxe. Nu era eveniment  care să nu  fi fost asociat cu sfinţire, de un sobor de preoţi, sau de prezenţa unui prea sfânt sau prea fericit reprezentant al clerului. La sfârşitul anului popa trecea cu botezul pe la casele enoriaşilor, desigur în contul anului ce urma să vină, iar la evenimente cutia milei era purtată  nestingherit printre rândurile credincioşilor, adunând bancnote, mai mici sau mai mari, căci de ruşinea vecinului, cine ar fi refuzat să doneze sau să dea un mărunţiş…

În noaptea de Înviere, din acest an, am constatat cu uimire că foarte puţină lume s-a adunat în faţa bisericii, deşi forţele de ordine desfăşurate lăsau de înţeles că se aşteaptă la prezenţa miilor de credincioşi. Jandarmeria, poliţia locală, poliţia rutieră, un echipaj de SMURD şi unul de pompieri, cum n-a mai fost vreodată! Mi-am zis că s-au speriat enoriaşii de ploaie, dar duminica vor veni mai mulţi. Altădată nici ploaia, nici vântul şi nici răcoarea n u i-a putut ţine departe de slujba Învierii pe credincioşii din cel mai mare cartier… Duminică însă au fost şi mai puţini care au rezistat în ploaia care a început a cerne cu încăpăţânare, deşi după slujbă urma să cânte nimeni altul decât menestrelul de Crăciun, Ştefan Hruşcă.

După ce s-a cântat de câteva ori Cristos a înviat din morţi, parohul bisericii a ţinut un discurs despre lucrurile văzute şi nevăzute înfăptuite de edilii oraşului, numindu-i pe prefectul cel iubitor de poezie religioasă, pe bunii gospodari, primarul şi viceprimarul, cărora le-a mulţumit pentru ajutorul acordat. Parcul, visul de mai demult al preotului, pe considerentul „Lăsaţi copiii să vină la mine”, şi amenajarea subsolului bisericii unde au loc activităţi de educaţie religioasă au fost realizate prin susţinerea şi înţelegerea dovedită de cei trei oameni de nădejde din fruntea urbei. Aplauzele au fost urmate de cântecele lui Hruşcă, invitat de Primăria oraşului, ca să cânte în faţa Bisericii „Sfinţii Români”de  la Fortuna. În treacăt a fost amintit şi ctitorul bisericii, „Învierea Domnului”, Adrian Păunescu, cel care l-a năşit şi pe Hruşcă. A urmat un scurt program artistic, apoi enoriaşii s-au retras către casele lor, iar boxele au fost adunate de firma care a asigurat sonorizarea. Ploaia a stat şi viaţa cartierului a intrat în calmul său patriarhal.

Doar eu mă mai întreb ce caută politicul în credinţă şi „Învierea Domnului” cum se transformă în „Sfinţii români”?